Zeci de copii orfani, părăsiți întâi de proprii părinți, apoi și de autorități, își trăiesc zilele într-o sărăcie lucie cu o mulțime de lipsuri. Și pentru că nici un suflet nu merită asta, echipa Emoda în colaborare cu ”Food for Life (Hrana Vieţii)”, a decis să le vină în ajutor prin a organiza un târg de caritate, chiar în capitală
Astfel, duminică, 24 august, standuri cu hăinuțe, care dintre care mai stilate, își vor căuta cumpărătorii cu dare de mână. Banii colectați în urma achizițiilor efectuate în cadrul evenimentului vor ajunge la copii mai multor orfelinate din țară ce se află la limita existenței.
În cadrul evenimentului, hainele oferite de către vedete şi designeri autohtoni precum:Sorina Știrbu, Olga Vintaniuc , Polina Hasanova, Olesea Ceban, Veronica Slivka, Ecaterina Răilean, Nadejda Artiuhova,Lorena Eni, Irena Sandalovic.
Iar dacă tu vrei să ajuţi cu ceva, o poţi face, donaţia este binevenită! Banii colectaţi se vor procura produse alimentare şi lucruri necesare pentru copii.
Mai multe detalii le puteţi obţine la numărul de telefon:078 000 158.
Te așteptăm duminică, 24 august, între orele 13:00 și 17:00 la Locația 513.
Mai multe despre eveniment aici: Târg de haine