În luna august oficiile Î.S. „Registru” vor lucra peste program

curtea-de-conturi-sporuri-nejustificate-si-cheltuieli-de-milioane-pentru-angajatii-registru-1395908988
Foto:PC: CRIS “Registru”

Începând de astăzi, 13 august 2014, și până la finele lunii august, secțiile de evidență și documentare a populației vor lucra cu două ore mai mult.

Orarul de lucru al birourilor a fost prelungit la solicitarea Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în legătură cu numărul mare de cereri pentru obținerea actelor de identitate în perioada estivală.

Pentru optimizarea accesului cetăţenilor la serviciile prestate, în perioada 13 – 31 august 2014, secțiile de evidenţă şi documentare a populaţiei (SEDP) ale Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” vor activa conform unui program extins:

# În zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă toate birourile de evidenţă şi documentare a populaţiei vor lucra de la 8:00 până la 19:00. Cererile pentru obținerea actelor vor fi recepţionate până la ora 18:30. În zilele de duminică, după un program redus, vor activa SEDP Centru, municipiul Chişinău, SEDP Bălţi şi SEDP Comrat;

# SEDP Centru, municipiul Chişinău va activa de luni până vineri de la 8:00 până la 19:00, iar sâmbătă şi duminică de la 9:00 până la 13:00. SEDP Bălţi şi SEDP Comrat vor lucra de marţi până sâmbătă de la 8:00 până la 19:00, iar în zilele de duminică şi luni de la 9:00 până la 13:00;

# Zilele de 27 şi 31 august sunt declarate zile lucrătoare, cu program redus – de la 9:00 până la 15:00, fără pauză de odihnă şi prânz, pentru SEDP Centru, municipiul Chişinău, SEDP Bălţi şi SEDP Comrat.

Totodată, pentru perioada lunii august au fost efectuate modificări și în procesul de prestare a serviciilor de către secțiile de evidenţă şi documentare a populaţiei:

# pe 18 şi 25 august S(B)EDP vor presta toate serviciile conform competenței, inclusiv cele în termen de 24 de ore, cu excepţia SEDP Bălţi şi SEDP Comrat;

# pe 26 august 2014 secțiile de evidenţă şi documentare a populaţiei vor asigura toate serviciile cu excepția celor în termen de 24 de ore;

# pe 27 şi 31 august 2014 SEDP Bălţi şi SEDP Comrat vor livra toate serviciile, cu excepţia celor în termen de 24 de ore, iar SEDP Centru, municipiul Chişinău – cu excepţia celor în termen de 3, 6 şi 24 de ore.

Pe parcursul lunii iulie au fost recepționate zilnic aproximativ 1.800 de cereri pentru obținerea pașaportului biometric, cifra s-a dublat față de luna martie.

În primele zile ale lunii august, numărul cererilor a crescut ca urmare a fluxului de cetățeni ai Republicii Moldova reveniți din străinătate.

În comparație cu anul trecut numărul de solicitări pentru eliberarea pașaportului biometric a crescut cu 60 la sută, iar pentru obținerea buletinului de identitate cu peste 80 la sută.

Pentru informaţii suplimentare apelați Call-centrul: 14-909 sau (+373) 022-25-70-70 şi telefoanele de contact ale secţiilor de evidenţă şi documentare a populaţiei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente