În noaptea de 26 spre 27 iulie curent, în jurul orei 3:00, polițiștii au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier în satul Răzeni, raionul Ialoveni, victimele fiind două fete și un băiat, toți trei de 17 ani, locuitori ai satului Porumbrei, raionul Cimişlia.
Adolescenții au fost transportaţi în stare gravă la spital. Conducătorul automobilului implicat în accident a părăsit locul accidentului.
Imediat, angajaţii Inspectoratului de poliţie Ialoveni, au demarat cercetările pentru identificarea șoferului, care a fugit de la locul faptei.
În scurt timp, acesta a fost identificat și s-a dovedit a fi un bărbat, de 36 de ani, locuitor al satului Răzeni, care la momentul producerii accidentului conducea un autoturism de marca „Volkswagen”.
Audiat de polițiști, bărbatul îşi recunoaşte vina şi declară că nu a observat minorii, care la momentul impactului se aflau pe marginea carosabilului.
În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 264 al. 1 Cod Penal al RM. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă privaţiune de libertate până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
În context, Inspectoratul General al Poliției atenționează conducătorii auto, în cazul în care sunt implicați într-un accident rutier, să informeze imediat serviciile abilitate şi să nu părăsească locul faptei până la venirea acestora.