Cea de-a treia probă a concursului internațional muzical „Novaia Volna 2014” a avut loc sâmbătă, 26 iulie, seară în care participanții au interpretat melodiile proprii.
Lidia Isac a ieșit pe scenă sub numărul 15, cu piesa „You belived in me” („Tu ai crezut în mine”), alcătuită de renumiți compozitori din SUA și Suedia, care au colaborat cu artiști din toată lumea, printre care Chris Botti, Alice Cooper, Avril Lavigne și Kelly Clarkson.
Producătorul Lidiei, Serghei Orlov, înaintea concertului, a scris în postarea sa pe Facebook: „Vom vedea cum piesa se va încadra în formatul concursului. Scopul nostru rămâne a fi același și anume de a intra în top 10. Până la moment suntem pe locul 11, la un nivel cu SUA. Voi fi bucuros dacă ne va reuși, însă chiar dacă nu, aici am trăit o experiență, care este de necomparat.”
Vedeți prestația Lidiei Isac la cea de-a treia probă a concursului muzical internațional „Novaia Volna 2014”:
În urma prestației Lidiei de pe scenă, juriul a apreciat-o cu 5 note de 10 și cu 2 note de 9. După ce s-a finalizat concertul, Lidia a transmis un mesaj video celor care o susțin de acasă.
Reeșind din punctajul acumulat, pe primul loc s-a poziționat interpreta din Georgia, Nutza Buzaladze, iar pe locul 2, acumulând cu două puncte mai puțin, tânăra din Ucraina, Viktoria Petrik. Lidia Isac s-a poziționat pe locul 12.
Iată câteva fotografii de la concert: