„Tăt din viață” este o pagină de Facebook, unde sunt adunate frazele utilizate zilnic de fiecare din noi. #diez vă prezintă pe tinerii Tany Copperman și Cristian Chetrari, care de aproape un an ne încântă cu cele mai inedite expresii ale moldovenilor.
Tany Copperman: Cum s-ar spune, o mică idee generează un plan grandios. Așa a fost și în cazul nostru.
„Tăt din Viață” – mai întâi denumirea apărută întâmplător, apoi frazele auzite la fiecare pas și.. bamț! Un „dicționar al tineretului de astăzi” cu mai mult de 8.000 de cititori pe care îi stimăm și susținem!
Cât despre inspirație, proiectul a fost inspirat de ai noștri, născuți în Moldova.
Cristian Chetrari: Ideea creării grupului mi-a venit cu două zile înaintea Anului Nou, eram în vacanță şi tipicele insomnii nu mă lăsau, stând întins pe pat mă gândeam la cuvintele mamei tipic moldoveneşti. Și aducându-mi aminte de o simplă imagine pe care scria CREATE YOUR PLAYLIST FOR FREE cu un font foarte simpatic, m-am gândit să asociez aceste două idei „GENIALE”, din cele spuse de fanii noştri. Şi uite că brusc m-am sculat din pat şi am făcut prima imagine a viziunii mele. Am ştiut de la bun început că va fi ceva unic, fiindcă urmăresc multe pagini de pe Facebook, iar toți fac una şi aceeaşi şi nimeni nu încearcă să fie mai original.
Întrebare – Răspuns
Cristian: Am decis, cred că din cea mai mare parte, pentru a mă diferenția. Probabil, pentru că mi s-a părut ceva original şi apreciat foarte mult de lume, considerând că unele fraze sunt din copilăria noastră, iar multe din ele le foloseau până şi buneii noştri. Puțină nostalgie aş spune.
Părinți – Copii
Tany: Mai există o astfel de pagină – „Momentul șela cînd”. Un alt proiect interesant, unde puteți găsi mai multe clipe din viață, care oricât de stranii ar fi, aduc zâmbetul pe buze.
Dezmierdări
#diez: Planificați să continuați publicarea imaginilor cu fraze tipice moldovenilor?
Tany: Da, desigur. În fiecare zi postăm ceva nou și interesant. Și, desigur, nu uităm de fani. Participarea activă a acestora oferă paginii mai mult dinamism și colorit.
Cristian: Până când există limba „moldovenească” şi limba română, şi limba rusă desigur, fiindcă majoritatea expresiilor s-au format datorită acesteia.
Din viață
Mai ai?
Întrebări retorice
Superstiții
Ca la moldoveni
Sugestie tuturor cititorilor
Și pe final…