Parcurile din Chişinău în prezent se află într-o stare destul de bună, fiind renovate o dată cu trecerea timpului. Noi am ales să vă arătăm cum erau în trecut parcurile din capitală în care obişnuim cu toţii să ne relaxăm și de această dată vă aducem la cunoștință istoria parcului „Valea Morilor”.
Până a ne scufunda în istorie și a descoperi frumoasele momente ce au rămas uitate, analizăm popularitatea parcului în prezent, potrivit datelor înregistrate pe Foursquare. Cei 2.996 de chișinăuieni care au vizitat parcul l-au apreciat cu 8.2 puncte din 10 posibile, notă evaluată în baza a 242 de voturi.
Așa arată parcul în prezent:
Drept comparație, vă invităm într-o călătorie în trecut, pentru a descoperi peisajele și distracțiile oferite pe timpuri chișinăuienilor în parcul „Valea Morilor”.
Potrivit datei gravate pe monument, parcul a fost construit în anul 1950, după inițiativa lui Leonid Ilici Brejnev, ceea ce înseamnă că „Valea Morilor” din prezent are o vechime de 64 de ani.
Potrivit materialului cules de ecology.md, lacul care a devenit centrul peisagistic al parcului, a fost umplut cu apa izvorului din Durlești (afluentul drept al râului Bîc). Tinerii comsomoliști au săpat cu propriile mâini groapa pentru lac, însoțiți de entuziasm în perioada 1951 – 1952.
Zona de parc a constituit circa 114 hectare, lacul având o suprafaţă de 34 hectare. În jurul acestuia a fost amenajată o alee inelară, de o lungime de 2,5 kilometri.
Cunoscut în prezent sub denumirea de „Valea Morilor”, parcul în perioada sovietică era numit Parcul Central de Cultură şi Odihnă al „Comsomolului Leninist”.
Aici creşteau plopul canadian şi cel piramidal, castanul sălbatic, mai multe specii de salcâm şi arţar, salcie albă, tei, frasin, catalpa, pinul negru, Sophora japonică. Lacul a fost populat de crap și caras. În apele lui înotau și raţe. Tot aici a funcţionat un Teatru de Vară cu 5000 de locuri, cinematograful de zi, orăşelul de copii “Andrieş”, plaja și staţia de bărci.
Parcul dispunea și de câteva terenuri de dans, dintre care unul era numit „Zâmbet”. În unele cercuri frecventarea lor se considera de prost gust şi fetele care mergeau acolo, momentan ajungeau în rangul persoanelor frivole. Dar, muzica putea fi auzită chiar şi la Malina Mică, astfel încât se putea dansa în curte sau la balcon.
Marele lac a servit drept bază pentru practicarea sporturilor nautice, fiind puse la dispoziție trei şcoli de canotaj și amenajate locuri de pescuit pentru doritori. În timpul iernii, pe gheaţă se organiza un patinoar orăşenesc. Amatorii de senzații tari puteau încerca și ceva mai extrem, mergând la turnul pentru salturi cu paraşuta. Aici se alocau paraşute, lucrau instructorii şi chiar era o secţie de paraşutism.
Alături era prezentată „Expoziţia realizărilor economice ale RSSM” (ENEA), unde erau nu doar pavilioane, ci şi o grădină de trandafiri şi una de palmetto (copaci mici, ramurile cărora luau forme amuzante la dorinţa grădinarului). Exponatele oferite includeau şi un conac moldav cu Casa Mare şi alte obiecte tradiţionale. Un colectiv folcloric îşi prezenta periodic spectacolele, se organizau diverse cursuri, se dansa, se interpretau cântece şi se învăţau meşteşuguri tradiţionale.
Din partea fostei străzi Sadovaia, actuala Alexei Mateevici, parcul dispunea de două intrări oficiale pe scările lungi. Una din ele este cea de cascadă, cu piscine pentru peşti, havuzuri cu apă burcută, iluminaţie multicoloră şi o pergolă circulară cu coloane, cunoscută drept Rotonda. Potrivit martorilor oculari, în ea cânta orchestra de fanfară şi erau amenajate prăvălii unde se vindeau biscuiţi, apă dulce în pahare de hârtie şi desigur, îngheţată.
În faţa scărilor de cascadă, la dreapta, a fost un cinematograf de vară – o construcţie simplă de vară în forma unui cort acoperit cu pânză din prelată. În interior publicul se făcea comod pe câteva rânduri de bănci, unde puteau lua și câte o gustare în timp cât vizionau filmele.
În apropiere erau două pavilioane: în dreapta – pavilionul cu jocuri de şah și de dame, oferite în chirie, în stânga – un hol mic cu balansoare-căluşei electrici pentru copii, ș.a. În spate au fost amenajate câteva mese de biliard, separate cu o perdea simplă. La dreapta de la intrare, între cinematograf şi gard a fost o bodegă, iar pe toate băncile din faţa pavilionului bătrânii jucau şah.
Parcul era inundat de paturi de flori, copacii şi arbuştii erau fasonaţi, asfaltul a fost reparat, din difuzoare răsuna în continuu muzica şi pe pereţi – nicio inscripţie necenzurată. Tabloul descris privit comparativ cu situația cotidiană pare a fi utopic.
În iulie 2006, pe lac a avut loc un dezastru ecologic – tot peştele a pierit şi plutea la suprafaţă. Cauzele au rămas neclare, însă drenarea lacului a început în luna octombrie a aceluiași an. Se presupunea că lacul va fi curăţat şi apoi umplut cu apă, fiind înaintate proiecte grandioase de construcţie în locul lacului şi parcului, susținute de discuţii și publicaţii în presă. Procesul s-a amânat totuși până în 2012, când locuitorii capitalei au obținut un nou spațiu pentru a face plajă și a se scălda.
Iată câteva curiozități despre trecutul parcului „Valea Morilor”:
#1. Cândva pe lac pluteau două lebede – albă şi neagră. Acestea au fost oferite în dar oraşului din partea lui Brejnev, înainte de plecarea sa la Moscova în 1952. Lebedele au avut și niște căsuţe speciale.
Iată și un videoclip cu lebedele din parc, filmat în anul 1968:
#2. La intrare, pe teritoriul parcului din strada Serghei Lazo a fost un pavilion, unde se puteau închiria biciclete pentru copii, automobile mici şi căluşei.
#3. La poalele pergolei din grotă se scurgea apa în jos cu cascade, unde era şi un bazin mic, în care se aruncau monede pentru a atrage venit. Desigur, băieţii pescuiau trofeele, fiind certaţi de părinţi, căci apa din havuz era burcută și domina un miros persistent de hidrogen sulfurat.
#4. Scara se constituia din 218 trepte şi a fost mai lungă decât scara lui Potemkin (cu 200 de trepte, ultimele 8 au fost acoperite).
#5. Și istoria apariţiei pe lac a staţiei de bărci trezește curiozitate. În 1953, după moartea lui Stalin, lui Brejnev i-a venit o întrebare care a generat ulterior idei: de ce pe lac lipsesc bărcile? Într-o seară, după arhitectul Malţev a sosit o maşină. Represiunile au rămas în trecut, dar oamenii încă aveau frică. Arhitectului i s-a pus „o sarcină publică importantă”. Specialistul a revenit, s-a aşezat la masă şi dimineaţa proiectul a fost gata.
#6. În spatele staţiei de bărci, după acelaşi proiect, la sfârşitul anilor ’50, pe apă a fost construit restaurantul „Pescăruş”. Transferat mai apoi pe mal, a ars în anii ’70. În popor se zvonea că restaurantului i s-a dat foc intenţionat, pentru a ascunde un deficit mare. Cei care au rămas fericiți erau copiii, găsind ciocolată într-o folie topită.
#7. De asemenea a ars și o sală de biliard. I-au dat foc soţiile bărbaţilor care lăsau acolo ultimul ban. Din partea sectorului Telecentru se începea deja regiunea privată, în care locuiau militarii. La început soţiile nemulţumite căutau ajutor la miliţia glorioasă, iar apoi au rezolvat problema de sine stătător.
#8. În locul fostului Art-Labyrinth era un cafe-bar „Brigantina”, în care se găteau plăcinte delicioase şi în timpul verii vizitatorii se răcoreau fără climatizoare.
#9. La sfârşitul anilor ’50 se puteau găsi măgăruşii care transportau copii. Ei luau pasagerii la 15-20 de metri spre dreapta de coborârea centrală şi mergeau pe cerc.
#10. Pe lac, în direcţia cercului (de obicei, opusă acelor ceasornicului), pluteau caiace şi canoe. În aceeaşi direcţie alergau sportivii. Această mişcare a fost zilnică, constantă şi prin urmare, lacul semăna cu un ceas mecanic.
#11. În anii ’70 ai secolului trecut, în jurul perimetrului lacului circulau tramvaie mici cu vagoane, pentru a ajunge mai rapid la locul destinaţiei, de exemplu: de la cinematograful de zi până la „Expoziţia realizărilor economice”. Un alt micro-tren circula pe partea cealaltă a lacului: de la oraşul copiilor până la parcul de distracții.
#12. Clădirea rotundă pe partea opusă a scării nu este staţia de pompare, ci un punct de control de la distanţă a havuzului muzical. În anii ’80 acesta ar fi trebuit să devină locul preferat al publicului, dar a funcţionat un timp foarte scurt. Potrivit amintirilor meşterului, prima melodie care a răsunat a fost un vals de Strauss.
#13. În 1972 la Teatrul Verde a cântat Vladimir Vîsoţki.
#14. Câţiva ani în urmă s-a scris că la curăţarea lacului, arheologii au descoperit scheletele mastodonţilor şi doi colţi, ceea ce nu este o primă înregistrare: în anii ’80, în zona urbană Otovaska, de asemenea s-a descoperit ceva. Cu toate acestea, unicitatea ultimei descoperiri se explică prin vârsta scheletelor. Potrivit evaluării experţilor, aceste animale au trăit circa 5 – 11 milioane de ani în urmă.
