Forțele de ordine au reținut o tânără în vârstă de 29 ani, originară din oraşul Cimişlia, care este bănuită de trafic de copii şi fiinţe umane. Anterior ea a fost judecată pentru proxenetism, fiind specializată în racolarea tinerilor minore, cu scopul de a presta servicii sexuale contra plată, pe care le adăpostea într-o locuință din Chișinău.
Deocamdată polițiștii au identificat cinci adolescente cu vârstele cuprinse între 15 și 17 ani, originare din raioanele țării. Conform informațiilor acumulate, tânăra proxenetă identifica victimele prin intermediul rețelelor de socializare.
În cadrul măsurilor speciale de investigații şi de urmărire penală, forțele de ordine au reținut-o după ce a primit mijloacele financiare de la două prostituate pe care le proteja. Schema de întâlnire cu clienții şi primire a banilor era bine determinată şi camuflată de către bănuită. Aceasta coordona toate acțiunile cu prostituatele prin telefon, astfel încât să nu fie văzută sau reținută de poliție. Costul serviciilor sexuale pentru o oră era de la 700 până la 1.000 de lei. În urma perchezițiilor corporale autorizate, asupra bănuitei au fost depistate bancnotele primite de la prostituate. Ulterior, în locuința unde erau adăpostite domnișoarele, polițiștii au depistat cânepă şi alte probe ce prezintă interes pentru acțiunile de urmărire penală.
Actualmente bănuita se află în arest pe un termen de 20 de zile şi este cercetată penal pentru trafic de copii şi trafic de ființe umane. Legislația penală în vigoare prevede închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.