Sute de tineri din întreaga republică s-au adunat dis-de-dimineață la centrul de admitere al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” pentru a depune actele, în speranța că la 1 septembrie vor putea să studieze la specialitatea dorită.
Datele preliminare arată că, în prima zi de admitere, au fost înregistrați peste 200 de tineri, iar cea mai solicitată facultate este Medicina generală, apoi urmează Farmacia, Stomatologia și Sănătatea Publică. Media candidaților variază între 8 și 9,7.
Potrivit lui Sergiu Ciobanu, secretar responsabil al Comisiei de admitere, anual, în prima zi de depunere a actelor pentru studii, Universitatea este luată cu asalt de tineri, însă pentru a accede aici nu este importantă ordinea în care au fost depuse dosarele, ci nota în diploma de studii.
Amintim că oferta educațională din acest an a USMF „Nicolae Testemițanu” cuprinde 700 de locuri pentru studiile universitare la cele 4 facultăți: Medicină, Stomatologie, Farmacie şi Sănătate Publică. Instruirea la Universitate se efectuează în 4 limbi: română, rusă, engleză și franceză.
Noutatea admiterii 2014 este că toți candidații vor fi supuși unui concurs unic, indiferent de locul de trai (rural sau urban) și limba de instruire în instituția preuniversitară (română sau rusă). Metodologia concursului nu diferă față de anul trecut. Toți deținătorii de diplomă de bacalaureat, diplomă de studii medii de specialitate sau alt act echivalent pot participa la concursul de admitere la Universitatea noastră.
Cei mai mulți din tinerii care au venit în prima zi de admitere la USMF, au invocat cel mai adesea că au ales acest domeniu pentru că au un vis din copilărie să devină medici/farmaciști sau au fost îndemnați de părinți.
Doina Petrovschi din satul Nicoreni, Drochia, a spus că și-ar dori foarte mult să devină farmacist. În același timp, ea va depune dosarul la mai multe specialități, din moment ce legislația și regulamentul permite acest lucru. De asemenea, absolventa a menționat că este dispusă să achite și taxă de studii, în caz că nu va reuși pentru un loc la buget. „Ne dorim din tot sufletul să reușim la această Universitate”, a afirmat Doina.
Elena Taran, absolventă a Colegiului pedagogic din Orhei, a declarat că ar vrea să obțină un loc la buget, de asemenea, la Facultatea de Farmacie. „Am o medie bună în diploma de studii, de aceea sper că voi reuși să obțin un loc la această Facultate”, a menționat tânăra.
Maria Iațco din Bălți, o bunică care a venit să-și susțină nepoata la concursul de admitere la Universitatea de Medicină, a spus: „Nepoatei mele îi place foarte mult medicina și s-a pregătit intens pentru a fi admisă la Medicina generală. Nu-i un domeniu accesibil pentru toţi, dar ea are toate calitățile să devină un medic bun”.
Și Stanislav Șestacovschi, un alt candidat, zice că-și dorește foarte mult să-și dezvolte o carieră în medicină, în același timp, concursul riguros îl face să conștientizeze că ar putea să nu fie înmatriculat la USMF „Nicolae Testemițanu”, de aceea se orientează și spre o instituție universitară din România.
Alexei Ceban din Ștefan-Vodă a venit la Universitate la îndemnul părinților. „Farmaceutica, prepararea medicamentelor este specialitatea pentru care optez, deoarece îmi doresc o profesie legată de chimie”, a spus candidatul la studii.
Admiterea la USMF „Nicolae Testemițanu” se desfășoară în perioada 21 iulie – 2 august curent, iar rezultatele preliminare vor fi anunțate în data de 6 august, iar cele finale – 13 august. Mai multe detalii privind admitere la USMF găsești aici.