Ieri, 5 iulie a avut loc prezentarea conceptului Pavilionului Republicii Moldova la Expoziţia Mondială Milano 2015. Macheta va fi expusă aprecierii publicului pentru o perioadă de două săptămâni în Artiumul centrului comercial Shopping Moldova.
Pavel Brăila, artistul vizual care a colaborat la crearea acestui concept, a explicat tuturor celor interesaţi această construcţie inovativă pentru Republica Moldova.
Primul pavilion propriu al Moldovei este, potrivit spuselor directorului MIEPO, Dona Școla, „o clădire pe care o construim de la fundament și până la acoperiș”. Construcția va avea forma unui cub imens de sticlă, străpuns de o galerie verde, deasupra cărora se va afla un stativ pe care va fi fixat un triplu cub realizat din oglinzi, ce se va afla în permanentă mișcare și va fi iluminat de alte trei oglinzi, situate la periferia acoperișului.
Artistul vizual, Pavel Brăila, a menționat: „Cubul de sticlă simbolizează stabilitate. Mitologic acesta semnifică originea civilizației. Oglinzile fixate deasupra cubului reprezintă un simbol al energiei solare. În altă ordine de idei, cubul mai poate simboliza casa, iar galeria verde – viața. Costurile nu au fost deocamdată estimate, fapt ce urmează a fi întreprins în viitorul apropiat. Vom colabora cu o companie italiană. După discuții vom ști exact ce materiale vom folosi la construcție și cât ne va costa”.
Moldova își propune să se evidențieze prin inovație, creativitate și autenticitate, dar să nu uite și de necesitatea de promovare a produselor autohtone.