În cadrul ședinței Guvernului din data de 28 iunie a fost aprobată majorarea salariilor bugetarilor, a suportului financiar de stat și a plafonului pensiei, de la 1 octombrie 2014.
Valentina Buliga, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a declarat la şedinţa Executivului că şi cadrele didactice din instituţiile preşcolare vor beneficia de o creştere salarială de circa 38 la sută. Pentru implementarea proiectului dat, sunt necesare circa 135 de milioane de lei lunar. Salariul mediu prognozat pentru anul curent este de 4225 de lei.
Totodată, proiectul prevede dublarea sumelor fixe ale suportului financiar de stat, începând cu 1 iulie 2014, de la 50 la 100 de lei, de la 60 la 120 de lei şi de la 90 la 180 de lei.
Mai mult decât atât, se propune acordarea suportului financiar de stat unor categorii noi de beneficiari. Printre aceştia se numără beneficiarii pensiei de urmaş, ai alocaţiilor sociale de stat cu excepţia celor pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere şi a ajutorului de deces. În cazul pierderii întreţinătorului, suportul va fi de 100 de lei pentru fiecare copil, iar în cazul pierderii ambilor părinţi, cuantumul suportului financiar se dublează. În acest scop, anual din bugetul de stat vor fi alocate 824,7 de milioane de lei.
A mai fost aprobată majorarea plafonului pensiei de la 1300 până la 1500 de lei ca o condiţie pentru acordarea suportului financiar de stat în vederea extinderii numărului beneficiarilor acestora.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi urmează să fie examinat în Parlament.