Pentru tineri, numele lui Eugen Doga nu spune prea multe. Cunoscătorii știu însă faptul că acesta este unul dintre cei mai buni compozitori pe care i-a oferit Transnistria.
Maestrul are la activ mai multe cantate, printre care: „Curcubeul alb”; „Primăvara omenirii”; „Vocea omenească”, dar și poeme simfonice, cum ar fi: „Inima veacului”. A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic „Mama”, ciclul pentru orchestra de estradă „Ritmuri citadine”, ciclul coral „Marș gigant”, 4 cvartete de coarde, cântece de estradă („Codrii mei frumoși”, „Cântec despre orașul meu”, „Cred în ochii tăi”, „Florile dragostei”, „Iubește, iubește”, „Am visat ploaia” etc.), cântece pentru copii („Imn soarelui”, „Fie soare întruna”, „Moș Crăciun” și multe altele.
Maestrul a realizat coloana soronă a filmelor „Maria Mirabela”, „Șatra” și „Gingașa și tandra fiară”, pentru ultima dintre ele compunând și celebrul vals cu care a cucerit tot mapamondul, iar după căderea comunismului, s-a mutat în Moscova.
„Celebrul vals din filmul “Gingaşa şi tandra mea fiară” este una dintre cele mai faimoase compoziţii muzicale ale secolului XX. În conformitate cu o decizie specială a UNESCO, acest vals este recunoscut ca fiind unul dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, Ronald Reagan considerându-l drept cel mai bun vals al secolului respectiv”, se arată într-un comunicat trimis de Centrul de Promovare şi Comunicare a FIE Iaşi, informează jurnalul.ro.