(foto) Cum a fost la balul de absolvire al USM, drept penal

collagegghg
Foto:Absolvenții de la USM

Balul de absolvire al USM, drept penal, a fost unul modest și s-a simțit din plin atmosfera caldă de familie pe care o ascund spațiile largi și numărul enorm de invitați.

Balul de absolvire a avut circa 70 de invitați, iar costurile petrecerii au sumat peste 70 mii lei. Absolvenții au afirmat că petrec o sărbătoare foarte veselă și le pare rău că aceasta ar fi ultima lor noapte împreună.

„Vorbind la general, studenții sunt la fel: cum au fost 100 de ani în urmă, așa au rămas. Dacă să-i iau particular, atunci am convingerea că se vor realiza în profesia pe care tocmai au căpătat-o. Profesia noastră impune să nu întârziem la tren. Dreptul este un fenomen, care te impune să studiezi în permanență. Legile se schimbă, atitudinea se diversifică față de diferite situații și lucrul acesta te impune să fii la curent cu tot ce se întâmplă. Absolvenții au făcut astăzi un mic pas spre un viitor mare. Personal, sunt fericit că au ales anume această profesie, o să le duc dorul dar sunt sigur că ne vom întâlni, întrucât vom activa în aceeași sferă. Astăzi sunt extrem de frumoși și mă bucur că sunt mereu așa energici, pasionați de viață, de frumusețile ei, de tot ce se întâmplă, sunt pozitivi și le urez succes pe drumul cel mare”, a relatat Igor Dolea, doctor habilitat, profesor universitar, judecător al Curții Constituționale.

Studentele de la drept știu că frumusețea se află în simplitate și în culorile clasice eterne. Fie a fost de vină specialitatea, fie au avut o înțelegere, dar absolventele, au mizat pe culori care nu dau greș: alb, roșu și negru. Rochiile au avut, ca de obicei, prețuri exagerate, dar unele din absolvente le-au și “împrumutat”. Din lista lor de cheltuieli nu a lipsit coafura și machiajul.

Iată și ținutele în care le-am surprins:

 

Victoria Slutu, absolventă
Victoria Slutu, absolventă
Absolvente USM
Absolvente USM
Absolvente USM
Absolvente USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventele își demonstrează ținutele
Absolventele își demonstrează ținutele
Absolventele își demonstrează ținutele
Absolventele își demonstrează ținutele
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolventă USM
Absolvente USM
Absolvente USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Absolvenții USM
Invitații la balul de absolvire al USM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente