Astăzi, 27 iunie, în calendarul sărbătorilor naționale s-a mai adăugat un eveniment – semnarea Acordului de Asociere cu UE. #diez a ieșit în stradă să afle părerea oamenilor simpli în legătură cu această zi.
Drumarii care repară țevile de canalizare din intersecția străzilor Petru Movilă și bd. Ștefan cel Mare au spus: „Nu am auzit nimic despre acest Acord. Noi lucrăm și suntem foarte ocupați.”
Elena Chise, reprezentantă a Centrului Republican pentru Copii și Tineret “Artico” ne-a împărtășit încrederea că: „Semnarea Acordului este un pas foarte important pentru Moldova în calea sa spre integrarea europeană. Făcând parte din UE, vom putea călători mai mult și mai liber, iar copiii noștri vor avea și mai multe oportunități să petreacă vacanțele în taberele europene, să participe liber la mai multe concursuri internaționale și să beneficieze de anumite scutiri pentru studiile în universitățile cu învățământul contra plată.”
Lucia Neamțu, mamă a doi copii mici, ne-a zis că: „Știu că a fost semnat astăzi Acordul de Asociere cu Europa. Însă nu am o părere despre ce înseamnă acesta și ce le poate oferi copiilor mei. Totuși cred că e un pas important.”
„Știam că trebuie să se semneze, dar nu știam data sigură. Este destul de dual pentru Moldova. Pe de o parte Moldova e o țară săracă și Europa nu are nevoie de noi, în plus vom pierde relațiile cu Rusia. Iar pentru noi aceasta e foarte rău”, ne-a răspuns o pensionară din Chișinău, care venea cu nepoțica de la cumpărături.
Nicoleta Dumbrăveanu – Bordian, psiholog politic comentează: „Rusia ne-a făcut, volens nolens, un cadou deosebit de valoros. Punându-ne atâtea bețe în roate, ne-a mobilizat să fim mai buni, europeni de buni, chiar competitivi cu noi înșine. Nu știu ce are de câștigat UE din asocierea cu Republica Moldova, sau măcar în ce măsură. Ceea ce știu în mod sigur e că nu mă mai simt uitată într-o țară fără perspectivă și că tunelul ni s-a luminat – pentru mine, pentru tine, pentru copiii mei, pentru afacerea familiei mele – toate au câștigat lumina viitorului și garanția creșterii. Acesta e efectul, inclusiv psihologic, adus de afilierea la o astfel de entitate social-economică, valorică și politică. Dar mai e și un mare dezavantaj pentru națiunea noastră, chiar o dilemă. Pe cine vom mai da vina în continuare?”
„Acordul de asociere între UE și Moldova este unul ce vizează o eventuală colaborare între aceste două puteri. Personal cred că acest acord are în mod special o semnificație puternică, pentru că el înseamnă că Republica Moldova între Est și Vest a preferat Vestul și între trecut și viitor a ales viitorul. E un pas micuț, dar vital spre integrarea europeană, ci nu în procesul de integrare europeană. Cu toate acestea e un progres destul de semnificativ pentru o țară mică din Europa de est, dovada sunt evenimentele din țara vecină care a vrut acest pas, dar nu l-a putut face din cauza cordonului din trecut ce o imobilizează și o împiedică să facă decizii pe cont propriu”, ne spue Stela Lipcan, o tânără din Chișinău, care-și face studiile universitare în Franța.
Citiți mai multe despre procedura de semnare a Acordului de Asociere cu UE aici.