Andrei Haret, un tânăr implicat atât în viața socială din Moldova, unul din cei mai buni cunoscători al domeniului Social Media din Moldova, și care își folosește capacitățile pentru campaniile Moldcell, a fost recent în Thailanda. Astfel vrem să cunoașteți și voi ceea ce a învățat el acolo.
Prima parte a călătoriei lui Andrei Haret în Thailanda o puteți aici aici: Primele impresii, primele diferențe.
Iar partea a doua, despre cum sunt localnicii aici: Locuitorii Thailandei, iar partea treia despre lucruri care niciodată nu se vor întâmpla cu tine, peunltima parte: Unde este casa ta?
Sfârșitul călătoriei lui Andrei Haret în Thailanda
Chiang Mai
După scurta despărțire de patru zile în care fetele au fost în Cambodgia, iar eu am tors sensul vieții pe malul oceanului, ne-am reunit iarăși în Bangkok. Iar apoi am mers spre așa zisa capitală de nord a Thailandei – Chiang Mai.
Am să încep cu sfârșitul – îmi pare rău că am stat atâta în Bangkok și așa puțin în Chiang Mai – un loc liniștit, cu străzi înguste, fără mirosuri înțepătoare și cu oameni super drăguți.
În prima zi normal am vizitat templele din apropiere. Așa cum timpul și banii deja erau pe sfârșite, am devenit selectivi. În unul din temple am intrat în discuție cu – mai bine zis de data asta cu mine s-a intrat – un inginer thailandez, care a început să-mi vorbească de budism, iar până la urmă eu l-am descusut și despre protestatari, și prinț, prințesă, etc. etc.
Tot în acea zonă, am stat de vorbă cu un călugăr, ce practica se pare thai box. Era călugăr de zece ani, de la vârsta de 19. Dar reprezenta întruchiparea vie că nu toți călugării budiști sunt gata pentru așa o viață. Luptele l-au făcut să simpatizeze masochismul și sadismul. S-a lovit singur pe el câteva ori cu pumnul în față, în timp ce povestea astea. Era foarte bine făcut fizic, și mi-a arătat doi tigri mari, tatuați pe spate. Din cauza acestui tatuaj nu avea dreptul să se fotografieze. Visa în viitorul apropiat să se lepede de călugărie și să plece în UK, să vândă cafea pe stradă. Această idee modestă mi-a plăcut.
În altă zi, de dimineața am mers la Zip Line. A fost fine. Nu prea strașnic, cu asistenți drăguți și glumeți. După această experiență ne-am întors în oraș, iar apoi am plecat spre locul programat încă cu două luni înainte de călătorie: centrul de meditație Budist.
Mcu Chiang Mai Campus
De la bun început, obiectivul călătoriei a fost nu doar unul orientat spre odihnă și distracție, dar de căpătare a unei noi experiențe și pătrundere în cultura și religia Thailandeză (chiar din prima propoziție sunt nevoit să menționez că am învățat că Budismul nu e religie, dar filosofie, fiindcă nu crede în Dumnezei. Aici totuși eu aș fi contrazis profesorul nostru, dar nu m-am încumetat să intru în polemici, ei totuși cred în niște regi din ceruri, ce decid soarta celor de pe pământ). Tocmai de asta ne-am programat cu mult timp înainte la centru de meditație.
Am stat acolo două zile și o noapte. Sub ghidarea călugărului KK (se pronunță), am învățat ce-i aia Budismul și cum/ pentru ce se meditează. Despre Budism nu voi vorbi, căutați în Google.
Obiectivul meditației este de a purifica mintea și sufletul, prin golirea acestora de gunoi – gânduri grele, murdare, împovărătoare. Metoda e pe cât de simplă, pe atât de complicată: este nevoie să te concentrezi doar asupra unui singur obiect sau fenomen, să-ți focalizezi toată atenția într-acolo. Poate fi respirația sau mișcarea burții în urma acesteia, poate fi senzație de atingere a podelei cu tălpile, poate fi orice. Pentru meditație mai pot fi folosite mărgelele, care sunt 108 la număr. Trebui numărate încet una după alta, dacă la sfârșit ți-a ieșit 109 sau 107, înseamnă că te-ai abătut. O iei de la început. Poți număra atât de rar, că un ciclu îți ia cam cinci minute.
Am învățat patru tipuri de poziții de meditație, care fiecare încă se împarte în alte mai mici:
– pe șezute [încrucișat, lotus, semi-lotus, pe genunchi, pe scaun și mai era ceva]
– în picioare [pe loc, cu palmele la nivelul buricului]
– pe culcate [pe spate sau pe o parte, cu o mână sub cap]
– din mers [când îți concentrezi atenția de la două până la șase mișcări diferite a labei piciorului].
Meditațiile erau însoțite de mulțumiri lui Buddha (un fel de rugăciuni). Nu era voie să vorbim tare, mai ales la masă. Fetele și băieții dormeau în camere separate, chiar cine era căsătorit.
Așa cum practic de ceva timp Qigong, am reușit să intru în niște stări foarte inerte după meditații. Mintea în acele două zile parcă mi s-a oprit în loc. Nu aveam chef de discuții sau cunoștințe, doar de mici plimbări. Cel mai tare ”m-a frânat” meditația în mers, pas cu pas, pas cu pas, pas cu pas, pas cu pas cu pas cu pas cu pas cu pas, cu pas, desculț, eram atent să nu calc gâze și furnici, e interzis. Meditând odată în picioare, afară, m-am concentrat la sunete. Inițial am încercat să despart și să pun în cutiuțe aparte diferite ciripituri, apoi greierii, apoi alte insecte, apoi tunetele, apoi zgomotul îndepărtat ale roților pe șosea, vântul, liniștea. Apoi am încercat să ascult doar cu urechea stângă, apoi doar cu cea dreaptă. Spre sfârșit am încercat să mă concentrez doar la sunetele din raza de vreo 50 metri. Apoi la vreo 5 km, dar fără acești 50 metri, asta a fost greu, nu am reușit. Nu e corect ce am făcut, m-am luat cu joaca, dar a fost interesant. Ca să fie corect, trebuia să mă opresc la un singur fel de ascultat.
Altădată, meditând pe șăzute, spatele a început să mă doară atât de rău că doar asta îmi stătea în cap. Și dacă Mahomed nu merge la munte, muntele merge la Mahomed. M-am oprit din concentrarea asupra respirație și m-am concentrat asupra durerii din spate. Am încercat să o vizualizez, ca în cartografiere să desenez în creier fiecare celulă ce geme pe de o parte și alta a șirei spinării. Am dat durerii culori – albastru, roșu. Și totul a mers mai bine, mai ușor. Chiar era foarte simplu să te gândești doar asupra durerii. Și durerea a început să dispară, odată conștientizată și acceptată. După meditație m-am apropiat de călugăr cu întrebarea dacă e corect ce am făcut și mi-a dat afirmativ din cap, am zâmbit. De multe ori improvizez, de multe ori greșesc, dar când reușesc să intuiesc cum e bine, bazându-mă pe logică sau simțuri încă inexplicabile ca sursă de proveniență, mă bucur în suflet ca un copil.
Am plecat din centru bucuros, fără pic de nostalgie, împlinit.
Întorși în oraș, era ultima seară care urma să o petrecem în Chiang Mai și în general în Thailanda așa – fără a alerga la tren, taxi, avion. Aproape de hotel am observat o căsuță în care se predau cursuri de masaj thailandez. Repede am schimbat încă niște bani și așa cum era seara, m-am rugat să fiu primit la cel mai scurt curs, de două ore. Tot timpul mi-a plăcut să fac masaj și obiectivul meu acum era să dau o formă cât de vagă pornirilor mele. Am învățat chestii elementare, dar utile, mai ales ce este interzis să faci.
Seara cred că am făcut ceva shopping, însă eram mort de oboseală și mă rugam, imploram fetele să nu se oprească la fiecare tarabă, din sutele câte erau. A doua zi am urcat în tren, seara am ajuns în Bangkok, am luat cina, am căscat gura grăbiți după suvenire și să cheltuim ultimii bani rămași. Am luat un taxi, care a cedat prețul la 150 lei până la aeroport, în drum spre care am adormit câteva ori, apoi am urcat în avion, Abu Dabi, Moscova, Chișinău, 165, 23, Ciocana, acasă.
–
P.S.
A doua întrebare cel mai des primită de la oameni este ”cum, ai reușit să te adaptezi înapoi în Moldova?”.
Diferența dintre starea postfactum oferită după șederea în Suedia și Thailanda e absolut copleșitoare. După Suedia m-am găsit acasă deranjat, stresat de tot ce se întâmplă și cum se întâmplă. Am avut nevoie de vreo două luni să-mi revin, să mă adaptez la toate destrăbălările, la toți oamenii plini de sine și morocănoși. Unicul gând îmi stătea la întoarcerea în ”Europa”.
După Thailanda am reușit să accept totul așa cum este, liniștit, detașat, mulțumit. Politică, drumuri, prețuri, rusia, căldură – totul a devenit parte a universului, din care și eu sunt compus. Nu trebuie să te deranjezi de ce nu poți schimba – tind spre acest autoîndemn de mulți ani, dar ca niciodată nu-mi este mai ușor să-l implementez. Nu las mâinile în jos, nu întorc spatele, simplu fac mai puține valuri în speranța că duc la bun capăt mai multe fapte.
Sfârșit.
Impresii din Thailanda și din alte călătorii citiție pe blogul lui Andrei Haret.
