În perioada 5-6 iulie, la Rezina, satul Tarasova, Explore Moldova vă invită la o cursă în inima naturii și frumuseților culturale ale Moldovei – Green Run 2014. Competiții vor fi la diferite probe de alergat și ciclism.
În primul weekend din iulie echipa #diez se gândește să treacă prin satul Tarasova din Rezina pentru a fi la Green Run. Văzând harta organizatorilor din Chișinău până în Tarasova, ne-am gândit să cercetăm ce putem vedea pe drum, astfel s-ar putea și voi să găsiți ceva interesant cu noi.
Lucruri organizatorice despre Green Run 2014 le vedeți aici: Green Run
Iată traseul Chișinău – Tarasova
#1. Stăuceni
Satul Stăuceni este o localitate in Municipiul Chişinău situată la latitudinea 47.0875 longitudinea 28.8702 și altitudinea de 189 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea Municipiului Chişinău. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 6 204 locuitori. Distanța directă până în or. Chişinău este de 7 km.
Cel mai întâlnit nume de familie: Coliban
#2. Cricova
Cricova a devenit, de-a lungul timpului, o veritabilă carte de vizită a Moldovei. Aproape că nu există turist sau delegație oficială care să părăsească Basarabia fără să viziteze unul dintre cele mai mari beciuri din lume, aflat aici Cricova. Localitatea este amplasată la câțiva kilometri nord de Chișinău. Cricova este un adevarat oraș subteran al vinului, cu străzi, săli de degustare, depozite etc. Pe străzile subterane „Cabernet”, „Feteasca”, „Pinot” se pot deplasa autobuze cu turiști, însoțiți de ghizi experimentați. Lungimea totală a galeriilor de la Cricova depășește 60 km în subteran în roci calcaroase, cu o temperatura constantă de circa +12′ grade C și o umiditate de 97 – 98 la sută, ne povestește Adevărul.
Cel mai întâlnit nume de familie: Rusu
#3. Pașcani
Satul Paşcani este o localitate în Raionul Criuleni situată la latitudinea 47.1672 longitudinea 28.8325 și altitudinea de 82 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Criuleni. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 890 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Savciuc
#4. Miclești
Satul Micleşti este o localitate în Raionul Criuleni situată la latitudinea 47.2386 longitudinea 28.8066 și altitudinea de 186 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Criuleni. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 1 468 locuitori
Ca potenţial turistic poate servi: conacul familiei Donici construit de boierul Andronache Donici între anii 1798-1799 ; Parcul natural cu specii rare de copaci pe o suprafaţă de 2 ha ; biserica cu hramul Sfîntului Ierarh Spiridon, în biserică sînt 2 icoane din anul 1898, păstrate de localnici
Cel mai întâlnit nume de familie: Bustiuc
#5. Ivancea
Conacul – parc Balioz din satul Ivancea este un minunat monument de arhitectură peisageră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Conacul a fost construit la comanda boierului armean Carabet Balioz pe un lot cumpărat de la familia Donici în 1840. Se spune că C. Balioz a fost administratorul şi ginerele lui Manuc Bei. Lucrările au fost începute în 1852 şi finisate peste 21 de ani, în 1873. Edificiul are un plan dreptunghiular și impresionează prin stilul său clasic caracteristic reşedinţelor aristocraţilor ruşi din secolul al XIX-lea. De asemenea, aici mai există un turn de apă în trei niveluri înalt de 32m cu orologiu, hambare, pivniţe, moară, grajduri, fierărie şi alte anexe.
Cel mai întâlnit nume de familie: Melnicenco
#6. Seliște
Monumentul Naturii Geologic şi Paleontologic „Fractura tectonică Selişte” – este o arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 240 ha, la sud de satul Selişte.
Rezervaţia Silvică „Selişte-Leu” – este o arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 315 ha lîngă satul Selişte, ocolul Silvic Păruceni, Selişte-Leu.
Rezervaţia de plante medicinale „Selişte” – este o arie naturală protejată de stat, în rezervaţia silvică „Selişte Leu”, ocolul silvic Silvic Păruceni, Selişte-Leu.
Cel mai întâlnit nume de familie: Severin
#7. Orhei
Complexul muzeal Orheiul Vechi, situat într-un defileu stîncos, adînc de peste 200 m, al rîului Răut reprezintă una dintre cele mai vestite zone cu vestigii ale stabilirii diferitor civilizaţii în perimetrul dintre Nistru şi Prut. Este unul din cele două locuri din lume, unde s-au păstrat ruinele oraşului din perioada Hoardei de Aur. În cavernele de piatră se atestă prezenţa primelor aşezăminte umane vechi de peste cîteva sute de mii de ani. Pe dealul stîncos, în secolele V-III î.e.n., a existat o puternică fortificaţie a geto-dacilor. Suprafaţa complexului arheologic este extraordinar de mică pentru numărul mare al monumentelor naturale şi de arhitectură descinse direct din istorie şi legendă, ne povestește VIP Magazin
Orașul Orhei este o localitate în Raionul Orhei situată la latitudinea 47.3830 longitudinea 28.8230 și altitudinea de 82 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea Raionului Orhei. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 25 641 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Țurcan
#8. Step-Soci
Satul Step-Soci este o localitate în Raionul Orhei situată la latitudinea 47.4552 longitudinea 28.7897 și altitudinea de 87 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Orhei. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 2 006 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Veverița
#9. Podgoreni
Satul Podgoreni este o localitate în Raionul Orhei situată la latitudinea 47.5594 longitudinea 28.7824 și altitudinea de 116 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Orhei. Conform recensământului din anul 2004 populatia este de 982 locuitori.
Biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil este una veche, probabil din secolul al XVIII-lea, fiind construită din lemn, unsă cu lut, acoperită cu şindrilă.
Cel mai întâlnit nume de familie: Mitu
#10. Bușăuca
Satul Bușăuca este o localitate în Raionul Rezina situată la latitudinea 47.5936 longitudinea 28.7886 și altitudinea de 105 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Rezina. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 1 193 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Zagorodniuc
#11. Cuizăuca
Mănăstirea Cuizauca (mănăstire de călugăriţe în formare). Hram: Sf. Irh. Vasile cel Mare. La început mănăstirea purta hramul Sfintii Efrem Sirul şi Antim Ivireanul. Se află în satul Cuizăuca raionul Rezina la 63 km de capitala Chişinău. A fost înfiinţată în anul 1999 pe ruinele unei tabere pioniereşti. Conform arhivelor documentare, cu aproximativ 300 de ani în urmă pe acel loc exista o mănăstioară. Se presupune că întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, arhiepiscopul Dimitrie Sulima, succesorul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, a dus o politică de închidere a mănăstirilor mici care nu aveau subzistenţă economică şi probabil, aşezământul monahal ar fi fost închis. Conform altor versiuni, mănăstirea a dispărut în urma unor invazii tătare sau a vreunei rebeliuni ţărăneşti.
Satul Cuizăuca este o localitate în Raionul Rezina situată la latitudinea 47.6144 longitudinea 28.8127 și altitudinea de 143 metri față de nivelul mării. Aceasta localitate este în administrarea or. Rezina. Conform recensământului din anul 2004 populatia este de 1 458 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Duca
#12. Trifești
Satul Trifeşti este o localitate în Raionul Rezina situată la latitudinea 47.6763 longitudinea 28.8027 și altitudinea de 139 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Rezina. Conform recensământului din anul 2004 populatia este de 847 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Frunza
#13. Cinișeuți
Satul Cinișeuți este o localitate în Raionul Rezina situată la latitudinea 47.6955 longitudinea 28.8549 și altitudinea de 203 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea or. Rezina. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 2 734 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Melnic
#14. Țareuca
La 4.5 km nord-vest de Țareuca în anul 1950 a fost descoperită o grădiște slavă cu o suprafață de 30 pe 52 metri, înconjurată în trecut cu un val de pămînt de 2 m înălțime, întărit cu pietre și dotat cu construcții din piatră și bîrne lipite cu lut ars. Șanțul din jurul valului avea o adîncime de 2 m. În jurul grădiștii se afla o posadă. Grădiștea și posada au fost întemeiate pe terotoriul a două așezări dispărute (tripoliană și getică).
Cel mai întâlnit nume de familie: Andronic
#15. Rezina
Orașul Rezina este o localitate în Raionul Rezina situată la latitudinea 47.7491 longitudinea 28.9622 și altitudinea de 147 metri față de nivelul mării. Această localitate este în administrarea Raionul Rezina. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 10 196 locuitori.
Cel mai întâlnit nume de familie: Rusu
La marginea de sud-vest a oraşului Rezina arheologii au descoperit în anul 1946 urmele unei aşezări întărite. Aşezarea înaltă, cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 50 m, avea o forma ovală. Coastele laterale ale promontoriului apărau aşezarea în caz de atac. Marginea de nord a promontoriului a fost fortificată suplimentar cu un val de pămînt. Istmul îngust care lega promontoriul cu cîmpia era întretăiat de un şanţ adînc, intărit din interior cu un val înalt de pămînt. Linia de fortificaţii unea malurile opuse ale rîpii, întretăind promontoriul şi barînd accesul pe promontoriu dinspre cîmpie. Alte cîteva fortificaţii a transformat dealul într-o adevărată cetăţuie. Şanţul avea adîncimea de 1,5 m şi lăţimea de circa 4 m, iar valul de pămînt atingea înălţimea de 2 m. Arheologii au constatat că această cetăţuie a fost construită de populaţia getică, care a locuit în aceste ţinuturi cu 2300-2400 de ani în urmă.
Aici au fost găsite şi obiecte care au aparţinut populaţiei băştinaşe din secolele al X-lea – al XII-lea. Aceasta, probabil, a folosit ruinele cetăţii parasite de populaţia getică cu zece secole anterior.
În anul 1966 la Rezina s-a descoperit un tezaur format din circa o sută de monede turceşti (aspri), bătute pe timpul sultanului Suleiman Magnificul (1520-1566).
#16. Solonceni
Pe teritoriul satului Solonceni și la o depărtare de 3,5 km de localitate au fost descoperite câteva așezări aparținînd culturii Tripolie. Arheologii au depistat aici rămășițe de semibordeie și locuințe de suprafață, multe obiecte din ceramică, un mormînt tripolian timpuriu, etc. Săpăturile din Solonceni au furnizat un bogat material pentru stabilirea cronologiei culturii Tripolie în regiunile nistrene.
#17. Tarasova
Rezervaţia peisajistică Poiana-Curătura-Tarasova cu o suprafaţă de 692 ha se află în nordul raionului Rezina şi include terasele din preajma Nistrului între satele Socol şi Tarasova, precum şi canioanele care se deshid spre Nistru mai la nord-vest de satele Poiana şi Curături. În afară de povîrnişurile pietroase precum şi de terasele de jos de pe malul Nistrului, în această rezervaţie peisajistică intră fondurile forestiere Poiana; Curături-Corn; Curături-Tabăra ale Gospodăriei silvice Şoldăneşti.Pe această porţiune se găsesc terasele vechi ale Nistrului (IV-VI), care formează eşituri abrupte cu o lungime de 50-70 m peste alte terase mai tinere (I-III). Din terasele abrupte şi dezgolite se văd depunerile sarmatice. Depunerile sînt formate în temei din straturi de lut margă (marnă) cu sloiuri de torf vulcanic (7 m), iar mai sus –calcar (13 m). Ele conţin rămăşiţe ale bogatei faune de moluşte. Orizontul în partea de jos este fomat din nisipuri şi calcar ocsalit.
Organizatorii Green Run vor oferi transport contra-plată la locul evenimentului de la Chișinău
Acest eveniment este unul public, deschis oricui după achitarea taxei de participare și cu condiția prezentării admiterii medicului (condiție pentru distanțele 10 km și 20 km cros, plus 30 km și 60 km curse cu biciclete).
Taxa de înregistrare:
Copiii până la vârsta de 7 ani : gratis
Pentru vârsta 8 ani și mai mari: 200 MDL
Înregistrându-vă din timp (și achitând până la 20 iunie 2014) = 100 MD, puteți să cumpărați bilete aici: Tickets: Green Run Moldova
Evenimentul Green Run îl găsiți pe Facebook.
Sursa informații despre localități: casata.md/moldoveni.md sursa poze: panoramio