Un student la o şcoală de film din Los Angeles a dat în judecată scenariştii peliculei „Bărbaţi în negru 3/ Men in Black 3” (2012), de Barry Sonnenfeld, şi cere compensaţii de 2 miliarde de dolari, susţinând că aceştia i-au plagiat o lucrare pentru facultate.
Totodată, Constantino Basile susţine că ideile sale de scenariu au fost folosite şi pentru alte două producţii hollywoodiene – „Prometheus”, de Ridley Scott, şi „Elysium”, de Neill Blomkamp, fiind de asemenea prelucrate în parodia „Laser Cats 7”, regizată de Steven Spielberg pentru emisiunea „Saturday Night Live”, informează Mediafax.
Studentul a declarat că a predat două scenarii, „The World of Jupiter” şi „Crisis on Jupiter”, în 2011, pentru două examene pe care le-a susţinut la Los Angeles Film School.
În documentele depuse în instanţă, Constantino Basile afirmă că un profesor din cadrul şcolii de film i-a vândut creaţiile scenariştilor de la Hollywood, care au integrat mai multe fire narative în filmele menţionate mai sus.
Franciza „Men in Black”, cu Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale, include trei producţii realizate în 1997, 2002 şi 2012. Cei doi interpretează o echipă de poliţisti de elită intergalactici, ce monitorizează activitatea extraterestră pe Pământ pentru o agenţie de securitate care oficial nu există: Men In Black.