Proiectul de lege care va pedepsi dur separatismul şi extremismul va fi înregistrat în Parlament în această după-amiază, 13 iunie. Anunţul a fost făcut de către liderii Coaliţiei Pro-Europene după şedinţa din aceeași zi.

Potrivit proiectului, Serviciul Informaţii şi Securitate va avea dreptul să intercepteze telefoanele, să înregistreze materiale video şi audio cu o cameră ascunsă în scopul colectării informaţiilor care pun în pericol securitatea statului. Acest lucru se va face în baza unui mandat de securitate eliberat de un judecător special desemnat, transmite Publika TV.

De asemenea, documentul mai prevede ani grei de puşcărie pentru cei care vor promova separatismul teritorial şi vor organiza acţiuni extremiste. Aici sunt vizaţi cei care au fondat mişcări extremiste pentru a destabiliza situaţia din ţară.

Proiectul de lege care stabileşte sancţiuni mai dure, inclusiv penale, pentru cei care vor chema la separatism şi alte tendinţe care au scopul de a destabiliza situaţia din ţară, va fi dezbătut în scurt timp în Parlament.

„Se lucrează asupra acestui proiect, cred că azi va fi gata, va fi un proiect al Coaliţiei, va fi semnat de către toate grupurile parlamentare şi sper să treacă uşor”, a declarat deputatul PD, Dumitri Diacov.

„În situaţia geopolitică care ne aflăm acum nu ar strica aşa un duş rece pe capul unor care sunt porniţi chiar şi la înarmare”, este de părere deputatul PLR, Oleg Bodrug.

Deputaţii coaliţiei de guvernare se vor reuni, în curând, într-o nouă şedinţă în care vor discuta despre situaţia din Găgăuzia. La aceste discuţii va participa şi un reprezentant al Comisiei Europene la Chişinău. Propunerea a venit din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a vizitat joi Moldova.

„Vom discuta mai multe aspecte legate atât situaţia concretă, cât şi perspectiva ajustării legislaţiei conform unor probleme care sunt invocate de autorităţile de la Comrat”, a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.

Aleşii de la guvernare au discutat şi despre majorări de salarii şi pensii pentru unele persoane, dar şi despre cele aproximativ 50 de proiecte de hotărâre şi lege care urmează să fie votate în Parlament până la sfârşitul actualei sesiuni legislative.

Ulterior, Coaliţia de guvernare a creat grupul de lucru care a elaborat sancţiunile pentru separatism şi dezordini în masă, care a lucrat la elaborarea proiectului de lege. Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai celor trei partide din coaliţie. Aleşii coaliţiei îşi propun să modifice mai multe acte legislative printre care Legea privind organizaţiile obşteşti, a partidelor politice.

Autorii iniţiativei spun că, prin elaborarea acestui proiect, au urmărit prevenirea unor situaţii similare celei din Ucraina.