Integrarea în UE nu contravine cooperării în cadrul CSI

leancă
Foto: PC: ipn.md

Prim-ministrul Iurie Leancă l-a primit pe viceministrul de externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin, cu care a discutat subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală. Părţile au convenit să intensifice discuţiile, astfel încât relaţiile dintre cele două state să evolueze dinamic.

Premierul Iurie Leancă a declarat, la întrevedere, că procesul de integrare europeană nu contravine cooperării în cadrul CSI, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a spus că îşi doreşte ca Moldova să aibă relaţii foarte bune cu Moscova. „Suntem transparenţi în procesul de apropiere de UE, nu avem ce ascunde şi Acordul de Asociere nu contravine cooperării cu Rusia. Dorim să fim un partener previzibil, fapt ce va asigura o bună cooperare atât în Est, cât şi în Vest”, a precizat şeful executivului de la Chişinău.

La rândul său, Grigori Karasin a spus că Moscova, la fel, este interesată să dezvolte relaţiile cu Republica Moldova. „Federaţia Rusă îşi doreşte relaţii prieteneşti cu Republica Moldova, pe care să le dezvolte în toate sferele. Mizăm pe un dialog politic dinamic”, a afirmat viceministrul rus de externe.

În acelaşi timp, luni, 9 iunie, la Chişinău a avut loc o rundă ordinară de consultări interministeriale moldo-ruse la nivel de viceminiştri. A fost examinat stadiul actual al relaţiilor moldo-ruse şi perspectivele colaborării bilaterale în domeniile de interes reciproc.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, oficialii au abordat şi aspecte ale cooperării comercial-economice moldo-ruse, partea moldovenească pledând pentru ridicarea tuturor barierelor tehnice şi reluarea exporturilor producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa rusă. Părţile au discutat şi unele aspecte legate de semnarea Acordului de Asociere cu UE. De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii privind cooperarea bilaterală în domeniul umanitar, în special, problema migraţiei. Partea moldovenească s-a pronunţat pentru urgentarea finalizării negocierilor pe marginea mai multor acorduri bilaterale ce reglementează interacţiunea celor două ţări în domeniul dat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente