Stația funcționează în baza tehnologiei zonei umede, în prezent funcționează doar la 50 de procente din potențialul său, fluxul de tratare fiind aproximativ de 1400-1500 metric cubi pe zi.
Acest obiect a fost realizat în cadrul Proiectului susținut de Delegația UE în RM – Proiectul Dezvoltării Regionale și Protecției Sociale din Moldova, gestionat de AID, valoarea grantului fiind de circa 2, milioane de euro. În calitate de participanți – donatori au participat Banca Mondială, Guvernul RM (prin Ministerul Mediului – Fondul Ecologic Național) și Primăria or. Orhei. Valoarea totală a proiectului constituie cca 4,8 mil euro.
Obiectivele acestui proiect sunt:
– Îmbunatățirea calității şi serviciilor de igienă sanitară în or. Orhei;
– Reducerea deversărilor de poluanți, inclusiv, nutrienţi, ce provin din sursele municipale Orhei, care sunt deversate în râul Răut, şi, eventual, pot ajunge în Marea Neagră;
– Demonstrarea şi diseminarea tehnologiilor de cost eficiente pentru reducerea nutrienților pentru sursele de ape uzate municipale.
Mihai Chiperi, director SA „Apă Canal Orhei” susține că stația va activa la capacitatea sa maximă deja la finele acestui an și va putea înlocui stația veche de epurare a apei.
Henno Putnik, manager de proiect din Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a spus că problema aprovizionării cu apă reprezintă o problemă importantă în Moldova, Henno Putnik a menționat că doar 24% de populație a Moldovei au acces la apă care a trecut prin sistemul de epurare, ceea ce reprezintă un procent foarte mic al populației, și este foarte grav dacă oamenii folosesc apa care poate conține impurități dăunătoare pentru sănătate și ecologie.
Sergiu Guțu, directorul de proiect, a spus că astfel de stații sunt larg răspândite în Canada, Germania, Danemarca. Acolo însă stațiile se folosesc mai mult în regiuni rurale, stația din Seliște, Orhei este destinată pentru un număr de 22 de mii de beneficiari din regiune.
Stația din Orhei este complet automatizată, la moment acolo activează 3 angajați. Un alt beneficiu este economia de 20 de procente în comparație cu stațiile vechi de epurare.
Apa se colectează în două tancuri de egalizare, după care trece prin două etape de bază, în prima etapă apa este filtrată într-un bazin cu pietriș fin și stuf, la a doua etapă apa trece printr-un filtru vertical de nisip, după dezinfectare apa este adunată într-un bazin de unde se revarsă în râul Răut. Apa care se revarsă a se controlează cu ajutorul laboratorului mobil a stației, și corespunde standardelor internaționale.