Republica Moldova are parte de mulți tineri proactivi și care încearcă zi de zi să facă această lume un pic mai bună. Alexandru Cucer poate fi clasificat cu siguranță în această categorie. Tânărul a revenit de curând acasă dintr-o experiență inedită pe care a avut-o în Armenia.
Alexandru a ocupat poziția de Director Național de Expansiuni și Comunicare din cadrul organizației neguvernamentale AIESEC Armenia. Despre aceasta și multe alte impresii pe care le-a descoperit acolo, ne-a povestit în interviul acordat pentru #diez.
#diez: Care au fost acele puncte forte care au jucat un rol important în faptul că ai fost ales pentru acea poziție?
A.C.: Un factor-cheie care a contribuit foarte mult în experiența mea a fost fost faptul că am ocupat o poziție importantă în AIESEC Chișinău. Din 2009 am început să activez în cadrul acestei organizații în mai multe departamente și echipe. Pentru poziția pe care am fost ales cred că era nevoie de foarte multă experiență din domeniul marketing, resurse umane și vânzări. Înainte de a aplica pentru acea poziție eram Director Național de Vânzări din cadrul AIESEC Moldova.
#diez: Care au fost succesele pe care le-ai atins în AIESEC Armenia?
A.C.: În mare parte am activat în două arii, am fost Director Național de Expansiuni și pe lângă aceasta mă implicam în sectorul de marketing și PR. Astfel, am reușit să extindem organizația AIESEC Armenia în patru orașe din afara orașului Erevan, capitala Armeniei. La fel, am reușit să organizăm și alte patru locale din interiorului capitalei. Iar în ceea ce privește parte de marketing și PR, am atins succese mari în ceea ce privește poziționarea AIESEC-ului în Armenia. Tot departamentul pe care îl coordonam, a început să realizeze importanța acestui fapt. Pe lângă aceasta, am organizat evenimentul Armenia Youth to Business Forum, unde am fost și gazda acestuia. Am avut plăcerea să lucrez cu o echipă foarte bine pregătită. Tinerii care au venit la eveniment au rămas foarte impresionați de ceea ce s-a întâmplat și chiar companiile care au fost implicate ziceau că am fost foarte bravo și am reușit să inspirăm oamenii. Recent, am reușit să facem un alt eveniment, National Leadership Development Seminar, unde am adunat circa 250 de participanți. La acest seminar am fost responsabil de agendă. În afara AIESEC-ului, mai eram și profesor la o universitate și la un colegiu privat. În cadrul colegiului susțineam cursuri de dezvoltare personală. În mare parte ajutam copiii să se dezvolte ca personalități. Mulți oameni cunoșteau despre această experiență pe care o practicam și mi s-a propus fiu profesor și la o universitate.Un an cât am fost în Armenia am lucrat mai mult decât toți anii pe care i-am investit în activitatea AIESEC din Moldova.
#diez: Cum ai reacționat când ai aflat că ai fost ales pentru poziția de Director Național de Expansiuni și Comunicare din cadrul AIESEC Armenia?
A.C.: Sunt o persoană care dacă vrea să obțin ceva, nu cedează până nu realizează acest fapt. Înainte să fiu ales pentru acea poziție, aplicasem și pentru altele două, însă nu am fost selectat și chiar mă bucur că așa a fost să fie. Eram foarte fericit că am fost selectat pentru poziția respectivă, care era una destul de complicată și nu aplicaseră nimeni pentru ea, nici din interiorul țării, nici din afara ei.
#diez: Cum ai aflat despre această oportunitate?
A.C.: Doream să plec pe o perioadă de un an din Moldova și analizam care erau posibilitățile. Inițial, mă gândeam că ar fi fost interesant să plec în țări precum SUA, Australia, Canada sau Germania, însă am conștientizat că relevanța AIESEC-ului este destul de mare acolo, doar că ceea ce fac ei nu este tangibil pe termen scurt. De aceea, am decis să plec într-o țară un pic mai mică. Mai fusesem în Armenia, prin proiectul Youth in Action și mi-au plăcut foarte mult oamenii de acolo, cultura acestui stat și orașele.
#diez: Odată ce ai mai fost în acest stat, nu cred că ai avut un șoc cultural foarte mare, nu-i așa?
A.C.: Prima dată când plecasem în Armenia nu am reușit să interacționez atât de mult cu localnicii de acolo ci mai mult cu internaționalii care veneau la acel proiect. Însă când am venit a doua oară, am avut un șoc cultural în diverse situații. De exemplu, bărbații în Armenia se sărută și se țin de mână, iar asta nu înseamnă că sunt homosexuali, ci e o parte din cultura lor. Asta m-a șocat un pic.
#diez: Cum ai reușit să te acomodezi în primele zile?
A.C.: Prima chestie pe care am făcut-o: mi-am luat banii, geanta și am început să umblu prin oraș. În prima zi am reușit să văd tot orașul, care e de două ori mai mare decât Chișinăul. Dacă tot vorbeam despre șocurile culturale, atunci când am ieșit prima dată în Erevan am văzut microbuzele lor care sunt extrem de incomode. De asta evitam să călătoresc cu așa gen de transport.
#diez: Armenia este o țară nu tocmai cea mai vizitată de tinerii din Moldova. De ce le-ai recomanda să plece într-o călătorie acolo?
A.C.: Înainte de a pleca în Armenia, nu știam nimic despre acest stat. De fapt, cunoșteam despre strada Armenească din Chișinău și atât. Când am plecat prima dată în acolo prin programul Youth in Action a fost foarte interesant pentru că istoria acestui stat vine din aceeași perioadă cu Egiptul. Capitala Amerniei, Erevan, are peste 2000 de ani, un oraș cu o istorie foarte bine păstrată. Acolo poți vedea multe castele. În această țară poți găsi una din cele mai vechi biserici din lume, care a fost construită în anii 301-303. Aceasta poartă numele de Catedrala Etchmiadzin și face parte din Patrimonoul Mondial UNESCO. Cel mai mult m-a impresionat la bisericile din Armenia faptul că acolo simți un fel de pace interioară. Încă un lucru de care am rămas plăcut surprins este apa de la ei care e de-a dreptul foarte „gustoasă”, iar pe străzi sunt plasate havuzuri speciale de unde poți bea apă absolut gratuit.
#diez: Cum ai descrie oamenii din această țară?
A.C.: Ei țin foarte mult la țara lor. Chiar dacă foarte mulți dintre ei pleacă, oamenilor le pasă de ceea ce se întâmplă la ei acasă. Dacă se întâmplă o problemă în țară, lumea nu începe să se lamenteze la acest capitol în adresa Guvernului, Președintelui, ci ies în stradă și protestează. Am avut chiar o situație interesantă care mi-a plăcut foarte mult. Atunci când la ei s-a majorat tariful pentru călătoriile cu microbuzul, cu aproximativ 50 de procente, oamenii care aveau mașini puteau să te ajute să ajungi acasă fără ca să apelezi la serviciile microbuzelor. Chiar dacă statul a mărit prețurile, oamenii încercau să găsească alternative. Nu mai vorbesc de faptul că mulți au început să circule cu bicicleta.
#diez: Cum te-a marcat experiența pe care ai avut-o în Armenia?
A.C.: La nivel personal am reușit să ating punctul de fericire maximă. Mulți oameni cred că pentru a fi fericit este nevoie de bani, casă, copiii, ș.a, însă eu am reușit să trăiesc pe propria piele citatul: „Happiness is a mood, not a destination”. În ziua de azi mulți oameni cred că fericirea va veni atunci când voi atinge un anumit vis, ceea ce cred eu că este absolut greșit. Fericirea este acum și e nevoie doar de un lucru: să vrei asta. Cred că acest fapt s-a întâmplat cu mine deoarece am avut timp să mă autoanalizez și să înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul meu. De asemenea, am interacționat cu foarte mulți oameni din India și am practicat alături de ei yoga și meditația. Chiar am participat și la o conferință de meditație, unde am reușit să-mi dezvolt partea spirituală din mine. Când plecam în Armenia vroiam doar un singur lucru: atunci când voi pleca, această țară să fie total diferită de ceea pe care o văzusem atunci când venisem, și acest lucru s-a adeverit. Am reușit să schimb viața nu doar a mea, ci și a tinerilor alături de care am lucrat.
#diez: Ai putea să faci o comparație dintre tinerii de acolo și cei de aici?
A.C.: Tinerii din Armenia țin mai mult la țară decât noi. Ei au niște valori în cultura lor fără de care nu își imaginează viața și nu încearcă să iasă din acest cerc. Cu toate acestea, tinerii din Armenia se distrează mult mai mult decât tinerii din Moldova. La fel, acolo poți vedea care este implicarea bărbaților în comparație cu femeile, în ceea ce ține de proiecte sociale. Acest fapt l-am resimțit chiar în organizația în care activam, unde majoritatea membrilor erau femei și mai puțin bărbați.
#diez: Te-ai reîntors acasă deja. Care este starea pe care o trăiești la moment?
A.C.: Nu știu de ce se citește atâta tristețe pe fețele oamenilor. Îmi place să analizez mimicile oamenilor care stau în stații și își așteaptă troleibuzul și se observă multă tristețe în ochii acestora. Posibil tinerii din Armenia sunt mai fericiți cu ceea ce au, decât cei de aici. Nu s-a schimbat nimic pe parcursul unui an cât nu am fost acasă, atât la nivel de oameni cât și la nivel de organe de stat.
#diez: Ce lecții le-ai împărtăși cu cititorii noștri?
A.C.: Este foarte important să știi ce vrei și să nu dai voie nimănui să te oprească din acest drum. O altă lecție pe care am însușit-o a fost faptul că trebuie să împarți ceea ce ai cu lumea din jur. O mamă este fericită atunci când împarte ciocolata cu fiii ei, pentru că fericirea din ochi lor este mult mai mare în cazul în care dacă ar fi mâncat ciocolata singură. Oamenii trăiesc o viață foarte egoistă, adică se gândesc prea mult la ei și mai puțin la cei din anturajul lor. Eu prefer să trăiesc o viață în care voi da „ciocolata” mea altora și sentimentul de fericire va fi mult mai mare. Nu vă gândiți ce puteți lua de la oameni, dar ceea ce le-ați putea oferi.
#diez: Care sunt visele pe care vrei să le atingi?
A.C.: Vreau să fac viața multor oameni fericită. Ceea ce fac acum va continua atâta timp cât voi exista. Un lucru pe care îmi doresc să îl realizez este să mă implic în domeniul antreprenoriatului. Aș vrea să deschid multe companii care ar face viața oamenilor din jur mult mai ușoară. O altă chestie ar fi să deschid o școală privată, unde elevii ar putea să învețe lecții mai importante decât cele pe care le-am învățat eu. Pe noi ne învață să învățăm, însă nu ne învață cum să facem asta și de ce o facem. Poate pentru mulți ar părea ridicol, însă pe noi nu ne învață nimeni cum să iubim, mulți cred că asta ar trebui să o înțelegi singur, însă eu cred că și aici este un pic de învățare și înțelegere. Sper să reușesc să las în urma mea aceste fapte.
