Pașapoartele de culoare bordo vor fi eliberate din luna iulie

img_1192951_thumbs_640x480_944611
Foto:PC: ProTV

Pașapoartele biometrice de tip nou, de culoare bordo, vor fi eliberate din luna iulie, şi nu din septembrie cum a fost anunţat anterior.

La perfectarea acestora se vor aplica metode noi de personalizare a informației şi vor fi introduse elemente de securitate adiționale, bazate pe proprietățile coloranților care se reflectă diferit la lumina zilei, în funcție de unghi.

Șefa Serviciului de presă al Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Stela Nistor, a declarat pentru IPN că cererea pentru eliberarea pașapoartelor biometrice a crescut cu 34%. În contextul în care autorităţile au finalizat deja toate procedurile tehnice pentru eliberarea paşapoartelor biometrice de culoare bordo, s-a decis ca acestea să fie puse în uz mai devreme decât se anunţa. Paşapoartele de culoare albastră, inclusiv biometrice, vor rămânea valabile până la expirarea termenului.

Paşapoartele bordo vor avea un cip cu sistem de operare avansat şi un nivel de securitate sporit, care va reduce considerabil posibilitatea de falsificare a actului. Modificarea tarifelor la perfectarea paşapoartelor biometrice se va produce numai dacă vor exista factori obiectivi, precum modificarea preţurilor la materialele folosite sau a cheltuielilor pentru remunerarea muncii salariaţilor. Perfectarea unui paşaport biometric în 30 de zile costă actualmente 700 de lei. Cel mai repede paşaportul poate fi obţinut în 3 ore şi costă 2.280 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente