În preajma sărbătorilor de Paști, perioada 31 martie – 14 aprilie anul curent, numărul de pasageri a constituit 53.870 iar numărul operațiunilor efectuate 706.
Comparativ cu perioada înainte de Paști din 2013, 15 aprilie – 29 aprilie, numărul operațiunilor efectuate a crescut cu 2,6% iar fluxul de pasageri cu 20%, dintre care 21,53% reprezintă creșterea numărului de pasageri la plecarea de pe Aeroportul Internațional Chișinău iar 2,68% la sosirea pe aeroport.
În topul preferințelor pasagerilor de anul acesta sunt destinațiile Moscova (38,45%), Istanbul (11%), Viena ( 6,38%), București (6%), Verona (5,32%).
Aeroportul Internațional Chișinău este principala poartă aeriană a Republicii Moldova şi pentru al şaselea an consecutiv este desemnat ca fiind “Aeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI”. În prezent, 19 companii aeriene efectuează zboruri charter şi zboruri regulate pe/de pe Aeroportul Internaţional Chişinău spre 29 destinaţii mondiale. Pe Aeroportul Chişinău activează 4 transportatori aerieni naţionali şi 15 companii aeriene străine. În anul 2013, numărul pasagerilor deserviți a constituit 1.321.362 în creşterea faţă de anul 2012 cu 8.26 %. Aceasta este o cifră semnificativă în istoria Aeroportului din Chişinău.