(infografic) Radiografia alegătorilor din Moldova

Moldova-alegeri
Foto: Pentru cine vom vota la alegeri PC: cuzanet.ro

Printre simpatizanții PD cei Mai mulți sunt pensionari și persoanele cu studii profesionale. PL este un partid al tinerilor, cu cei mai mulți simpatizanți în Chișinău. PCRM – al pensionarilor, persoanelor cu venituri mici și cu un nivel de educație scăzut. Iar în PLDM își pun speranțele mulți dintre angajați și persoanele cu studii superioare.

Magenta Consulting a realizat radiografia alegătorilor din Moldova pentru partidele de la guvernare. Potrivit studiului, numărul persoanelor angajate care susțin PLDM a crescut. Dacă anul trecut simpatizanții lor erau în mare parte bărbați (54%), în campania ce vine ar trebui să-și adreseze mesajele femeilor, întrucât 57% dintre ele și-ar da votul anume pentru această fracțiune.

Schimbul de electorat s-a produs și printre simpatizanții PDM. Dacă anul trecut 67% din femeile casnice de la sate erau gata să voteze pentru partidul reprezentat de Marian Lupu, acum mai mult de jumătate din electorat e reprezentat de bărbați.

Pensionarii și persoanele cu venituri mici își pun în continuare speranțele în PCRM. Ceea ce s-a schimbat e categoria de vârstă a electoratului. Anul trecut, fracțiunea avea simpatizanți în toate categoriile de vârstă, cu o preponderanță un pic mai mare la alegătorii de 45-59 de ani. Acum procentajul cel mai mare s-a concentrat pe votanții de 60 de ani și mai mult.

Vârsta media a susținătorilor partidelor variază și ea: PCRM – 50 de ani, PD 48 de ani, PLDM – 41 de ani și PL – 37 de ani.

Potrivit studiului, televiziunea rămâne în continuare principala sursă de informare pentru alegătorii tuturor partidelor. Simpatizanții comuniștilor aleg Prime TV și Moldova 1. Simpatizanții PDM-iștii urmăresc Prime TV și Moldova 1. Iar PLDM-iștii vizionează posturile ProTV și Jurnal TV. În același timp, reprezentanții partidului democrat ar putea să-și axeze o mare parte din campanie pe radio – 43% dintre susținătorii lor se informează și din această resursă media. Peste 30% din alegătorii PCRM și PDM, iar cei care sunt pro PLDM și PL aproape 60%, petrec destul de mult timp online.

Alegătorii PL sunt cei care au rămas în totalitate deschimbați. Aceștia în continuare sunt la fel de convinși că traseul european e cel care trebuie urmat – cu 6% mai mult decât anul trecut. Principalii săi susținători sunt în continuare tinerii de 18 -29 de ani. Și în continuare ei sunt un partid al orășenilor.

PORTRETULPolitic_v2 (1)

Studiul a fost realizat în perioada 14 februarie – 02 martie, 2014 pe un eșantion de 1.104 respondenți din circa 80 de localități urbane și rurale ale republicii. Numărul de interviuri asigură o marjă de eroare de ±2.9%, la un interval de încredere de 95%.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente