Tineri și frumoși, băieții de la ”Maxim,” Bogdan, Alexander, Marcus, Gabriel, cântă despre o dragoste inocentă. Mulți dintre noi fredonează deja piesa „Sărutări criminale”, puțini știu însă, cine sunt băieții, ce îi leagă de Chișinău, cum fac față avalanșei de fane.
În toată forfota vieții cotidiente, trupa nu uită nici de Kissomanii de la noi, mai ales că doi dintre ei s-au născut aici (Bogdan și Alexander), și își poartă dorul suflet. Ceilalți doi (Marcus și Gabriel) abia așteaptă să ne facă și ei o vizită.
Revenind la muzică, băieții sunt foarte fericiți că de săptămâna aceasta piesa lor „Sărutări criminale” a intrat în Kiss TOP 40, fapt care poate fi catalogat ca un succes că doar ”La Kiss FM asculți doar Hituri!”. După lungi discuții despre muzică, am ajuns la concluzia că sunt îndrăgostiți toți 4 de aceeași „femeie” pentru că după cum a comentat Alexander: „Muzica e o femeie, și femeia e o muzică”. Pe de altă parte Bogdan a mărturisit că „Muzica este un sentiment”, iar pentru Gabriel „muzica este cea mai puternică formă de magie”. Marcus susține că „muzica – este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare”.
Sunt plini de viață și sunt în primul rând prieteni, apoi, colegi de trupă, au aceleși pasiuni, iar în timpul liber se distrează tot împreună, fie că este vorba despre o plimbare în parc, un film, un meci de fotbal sau chiar o seară de karaoke. Asta deși au mare grija cum își gestionează timpul liber: „Întotdeauna am reușit să îmbin munca cu distracția. Timpul nu este o problemă atâta timp cât știi să ți-l împarți” a declarat Marcurs.
Emoțiile nu îi ocolesc, însă în momentele în care urcă pe scenă uită de tot și se simt foarte bine. Mai mult decât atât Alexander spune că are „Doar emoții super pozitive. Am cunoscut foarte multă lume, foarte multe locuri noi, abia așteptăm să venim la Chișinău, plus că îmi este foarte dor să trec pe acasă.” Trupa Maxim a promis și o vizită la Chișinău în scurt timp, iar până una alta trasmit Kissomanilor salutări „Criminale.”