Politicon a realizat topul 50 al politicienilor pentru luna martie, pentru prima oară în top o poziție a fost împărțită la egal de doi politicieni.
La realizarea topului lunii martie 2014 au participat 32 experți. Fiecare expert a apreciat politicienii, din lista prezentată de 100, cu o notă de la 1 la 10. Politicianul care nu a primit nici o notă, a acumulat zero puncte, respectiv. Criteriile obligatorii de apreciere sunt următoarele:
– influența reală asupra deciziilor politice majore din ţară;
– popularitatea publică;
– vizibilitatea în sursele media;
– perspectivele politice.
#10. Marian Lupu, Președintele PDM
Deși și-a păstrat locul între primii zece politicieni, în martie, a înregistrat și o coborâre simțitoare în Top 10 (patru poziții). Cel mai probabil, experții au taxat o nouă propunere, în aparență, hazardată a lui Lupu, și anume, modificarea Constituției Republicii Moldova prin introducerea conceptului de ,,națiune civică moldovenească”.
#9. Dorin Chirtoacă, edilul capitalei
În luna martie, în plan politic, el nu a ieșit cu nimic în evidență în comparație cu lunile precedente. Însă edilul capitalei rămâne printre cei mai influenți politicieni moldoveni, fiind și principala locomotivă electorală pentru PL.
#8. Maia Sandu, Ministrul Educației
Faptul că, timp de aproape un an, Sandu este plasată de către experți în rândul celor mai influenți politicieni moldoveni denotă faptul că ei apreciază pozitiv reformele în domeniul educației, foarte dificile și apreciate controversat în societate.
#7. Valeriu Streleț, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM
În luna martie, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM a fost foarte activ în a expune poziția celui mai influent partid de guvernare.
#6. Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova
Președintele Timofti, fără escapade publice zgomotoase, dar totodată franc și cu demnitate, și-a exercitat funcția de șef al statului. Experții continuă să-l crediteze pe Președintele Timofti cu influență politică majoră.
#5. Vladimir Voronin, președintele PCRM
După ce în luna precedentă, pentru prima dată în istoria topului celor mai influenți politicieni ai Republicii Moldova, președintele PCRM, Vladimir Voronin, nu a intrat în Top 10, în martie, liderul comuniștilor s-a reîntors. Creșterea în ierarhia influenței politice a lui Voronin poate fi explicată prin contextul regional, evenimentele din Crimeea resuscitând sentimentele segmentului filorus din Republica Moldova.
#3-4. Igor Corman și Natalia Gherman
Locul al treilea în topul celor mai influenți politicieni moldoveni este deținut, la egalitate de puncte, de doi politicieni din vârful piramidei puterii. Spicherul parlamentului și șeful diplomației moldovenești, ambii diplomați de carieră, se isprăvesc remarcabil cu funcțiile deținute, în special, în condițiile când politică externă a Republicii Moldova are un rol decisiv asupra politicii interne a statului.
#2. Vlad Filat
Liderul PLDM, Vlad Filat, o perioadă îndelungată a condus guvernul proeuropean din Republica Moldova, care prin politicile sale a garantat succesele de astăzi ale cursului de europenizare a țării. Anume prin aceasta se explică poziția avansată a președintelui PLDM, Vlad Filat, în rândurile celor mai influenți politicieni ai Republicii Moldova.
#1. Iurie Leancă, prim-ministrul Republicii Moldova
Actualul șef al cabinetului de miniștri „culege roadele” politicii de integrare europeană a Republicii Moldova, demarată începând cu anul 2009. De faptul că Republica Moldova a obținut ridicarea regimului de vize cu Uniunea Europeană și este la un pas de semnarea Acordului de Asociere, beneficiază cel mai mult în Iurie Leancă. Iar vizita de succes în SUA consolidează și mai mult poziția de lider al topului pentru prim-ministrul RM.