Declaraţia a fost făcută luni seara de către ambasadorul SUA la Chişinău, William Moser, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul „Publika TV”.
Diplomatul american a opinat că la moment ar exista mai multe şanse în soluţionarea diferendului transnistrean pe această cale, în condiţiile în care şi Federaţia Rusă şi-ar dori acelaşi lucru şi susţine că nu are pretenţii teritoriale în stânga Nistrului.
Potrivit lui Moser, există mai multe divergenţe în declaraţiile şi acţiunile liderilor din Tiraspol şi ale celor de la Kremlin, fapt ce denotă că Moscova nu ar controla totalmente administraţia separatistă de pe Nistru.
William Moser a mai spus că semnarea acordurilor de asociere şi a celui de liber schimb cu Uniunea Europeană ar contribui în mare măsură la soluţionarea diferendului transistrean. „În condiţiile când 50 la sută din exporturile din regiunea transistreană sunt îndreptate spre piaţa din Vest, sunt sigur că locuitorii din stânga Nistrului se vor integra în Republica Moldova”, a afirmat diplomatul.
În cadrul aceleaişi emisiuni, William Moser şi-a expus opinia pozitivă vis-a-vis de întărirea pazei la frontieră cu Transnistria de către Ucraina, mai ales în condiţiile când sunt semnale clare despre deplasările militarilor înarmaţi şi ale traficului de muniții în Ucraina. În acelaşi context ambasadorul a anuţat că SUA a donat Republicii Moldova 50 mln USD pentru securizarea frontierelor.