Ei sunt alternativi, ei nu-s ca toată lumea și ei vin sâmbătă la “Spălătorie” să vă cânte una, două, trei și patru.
“Ei” au o formulă alternativă: “Pinholes” și “Nava Mamă”. Primii sunt câștigătorii “Best Romanian Alternative Newcomer” la Metalhead Awards 2013, iar elementul numărul doi sunt un proiect nou, înființat în Cluj-Napoca, la inițiativa a doi membri din trupele locale “Alternativ Quartet” și “Fluturi Pe Asfalt”. Iată evenimentul pe Facebook.
Pinholes – un proiect cu rădăcinile ȋn rock şi ramuri ce se agaţă de genurile psihedelic, post rock, art rock, totul cu un iz melodramatic și o mentalitate independentă. Început ȋn urmă cu doi ani, din curiozitatea a trei personaje (Vladimir, Sergiu şi Vlad) pentru dialog şi muzică, a luat formă finală odată cu intrarea lui Alex ȋn universul Pinholes, ȋn luna lui mai 2013. Iată pagina băieților pe Facebook.
Nava Mamă – deși aceștia par mai laconici pe pagina lor de Facebook, noi știm că în acest moment, din Nava Mamă fac parte Alexandru Prigoană, Eugen Maleș, Iulian Matei și Răzvan Tomi.