Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112.
Oamenii vor putea cere ajutor de urgență la Poliţie, asistență medicală, pompieri și salvatori sau intervenţia în cazul avarierii reţelei de gaz. Apelul va fi gratuit atât de pe telefonul mobil, cât şi de pe cel fix. Numerele de telefoane ale serviciilor existente vor funcționa în paralel și vor fi redirecționate la 112.
Noul serviciu își propune să asigure populația cu un nivel sporit de siguranţă şi protecţie pe întreg teritoriul țării. Oamenii vor putea cere ajutor în orice situaţie neprevăzută, indiferent de locul în care se află, la un singur număr de telefon. Utilizarea numărului 112 va permite alertarea şi implicarea simultană a serviciilor de urgenţă.
În cadrul Serviciului 112 va fi creat și un instrument de colectare, procesare şi păstrare a datelor privind reacţia la apelurile de urgenţă. Va fi redus considerabil numărul apelurilor false şi abuzive, fraudele sau mușamalizarea datelor privind nivelul de intervenţie a serviciilor specializate de urgenţă.
Costul estimativ al lucrărilor de procurare şi instalare a platformei informaţionale (software şi hardware) şi de comunicaţii electronice, cheltuielile pentru dotarea tehnică şi materială a locurilor de muncă, de amenajare şi reparaţie a sediilor şi birourilor Serviciului 112, inclusiv cheltuielile pentru instruirea şi pregătirea operatorilor sunt estimate aproximativ la 242 de milioane de lei. Crearea serviciului și dotarea tehnico-materială se vor efectua din contul bugetului de stat, al granturilor, asistenţei externe şi a altor surse.