Cristina Ţaranovici vrea să îi ofere cadou mamei sale o călătorie în Barcelona prin intermediul platformei Trevolta.
Să călătorești cu puține resurse materiale nu mai este ceva imposibil. Platforma Trevolta te ajută să-ți planifici călătoria mult visată, convingându-i pe cei din jur să te ajute pentru a-ți putea realiza visul.
Cristina Țaranovici, este una din participantele programului, care își dorește să îi ofere mamei sale o vacanță de vis în Barcelona, Spania. Pentru a-și realiza visul, Cristina și-a creeat planul de călătorie pe Trevolta și acum așteaptă susținerea tuturor acelor care cred în visul ei.
Mama sa împlinește 50 de ani și cu această ocazie, Cristina își dorește să o facă fericită și să-i mulțumească pentru tot ceea ce a făcut mama sa pentru ea.
„Ideea mi-a venit cu mult înainte ca acest site să apară. Mă gândeam că mămica mea merită ceva spectaculos drept cadou și ce poate fi mai bun decât emoțiile unei călătorii? Întrucât am aplicat și pentru Erasmus în Spania, idea a prins o culoare mai aprinsă. Apoi a început a circula pe Facebook acest portal. M-am înregistrat, am invitat prieteni și am așteptat deschiderea. Am să încerc să promovez ideea cât îmi stă în puteri și sper că cel puțin cunoscuții mă vor susține. Însă, sunt o visătoare și cred că voi aduna cel puțin pentru biletul de avion”, a declarat pentru #diez, Cristina Țaranovici.
Deși ținta principală este Barcelona, Cristina vrea să includă în traseu și Madrid, Valencia și Granada pentru că, după cum menționează și Cristina în planul său de călătorie, acestea merită văzute.
Dacă vrei şi tu s-o ajuţi pe Cristina să-i ofere călătoria de vis mamei sale, o poţi face aici.