După ce Parlamentul European a votat pe 27 februarie eliminarea vizelor pentru moldoveni, urmează ca în luna aprilie anul curent decizia finală să fie luată de Consiliul UE (n.r. adică la nivelul miniștrilor celor 28 de state membre ale UE).
Ulterior, va urma finalizarea procedurilor de aprobare, iar decizia de ridicare a vizelor va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Respectiv, regimul liberalizat de vize ar putea intra în vigoare până la sfârșitul lunii mai.
Dar ce trebuie să cunoaștem și ce condiții trebuie să respectăm atunci când ne decidem să profităm de liberalizarea regimului de vize?
Vă prezentăm mai jos șapte lucruri expuse de către vice ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene , Iulian Groza, pe care trebuie să le cunoști despre călătoria fără vize în UE:
#1. Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în țările UE (cu excepția Marii Britanii și Irlandei), doar în baza pașaportului biometric, cel albastru care a fost emis până în prezent sau cel bordo care va fi eliberat din această toamnă. Totodată puteți călători și cu pașaport simplu (nebiometric) cu condiția că aveți viză de intrare. Deci, vizele în pașapoartele simple vor putea fi solicitate în continuare la consulatele statelor Schengen.
#2. În prezent, Zona Schengen cuprinde 26 de țări europene. Dintre acestea, 22 sunt membre ale Uniunii Europene – Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia. Principiul de liberă circulație a persoanelor e împărtășit și în următoarele state non-UE: Norvegia, Islanda, Elveția, Liechtenstein. Respectiv în toate aceste state vom putea călători cu pașaportul biometric.
#3. Cetățenii moldoveni care vor beneficia de regimul liberalizat de vize vor putea merge și în cele patru țări care, deocamdată, nu sunt membre ale Acordului Schengen – România, Bulgaria, Croația și Cipru.
#4. Cetățenii urmează să respecte perioada de scurtă ședere și anume cea de 90 zile timp de 6 luni. În cazul depășirii acestei perioade vor fi aplicate sancțiuni și anume amenzi până la 3.000 euro sau interdicții de a intra pe teritoriul Schengen de până la 5 ani.
#5. Călătoria cu pașaportul biometric nu vă oferă dreptul de a locui sau de a munci în UE. Cu toate acestea, în caz că pe perioada șederii ați reușit să negociați/semnați un contract de muncă sau de studiu, în baza acestora puteți solicita de la autoritățile statului în care vă aflați oferirea permisului/vizei de lungă ședere cu drept de muncă sau studiu.
#6. Regimul fără de vize este destinat cetățenilor care doresc să călătorească în UE în perioada de ședere menționată cu obligația de a reveni în termenul stabilit legal. Este o oportunitate de care se vor bucura toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei care locuiesc în regiunea transnistreană.
#7. Atunci când călătoriți în UE trebuie să aveți un scop clar al vizitei. Exemplu: călătorie de afaceri, turism, vizită de studiu, vizită la prieteni sau rude, etc. Trebuie să fiți pregătiți ca la solicitarea polițistului de frontiera să comunicați scopul deplasării, unde vă deplasați, perioada aproximativă de ședere. Aceste întrebări sunt adresate aleatoriu de către polițiștii de frontieră pentru a preveni cazurile de migrație ilegală. În cazul în care răspunsurile dvs nu vor fi clare, concludente, polițistul de frontieră ar putea solicita documente care ar confirma returul persoanei (ex. biletul de avion tur-retur); scopul călătoriei (ex. invitație la conferință, eveniment, date despre persoana sau instituția la care va deplasați); posesia mijloacelor bănești (ex. cash sau card bancar). Desigur, când vă deplasați cu automobilul nu se schimba condițiile actuale, trebuie să aveți asigurarea, cartea verde. Pentru situațiile când vă deplasați pe o perioadă mai lungă, este important să vă asigurați sănătatea pe perioada vizitei.
Deci atunci când planificați călătoria este important să tineri cont de informația menționată mai sus.
Costul executării unui pașaport biometric în 30 de zile este de 700 de lei. Actualmente, peste 750 mii de cetățeni moldoveni dețin pașapoarte biometrice, iar aproximativ 2 milioane – pașapoarte non-biometrice. Ultimele vor rămâne în vigoare până la expirarea termenului de valabilitate, însă cu aceste acte cetățenii vor putea călători în țările UE doar cu viză.