A fost lansat IanukoviciLeaks, site-ul cu documente ale fostului președinte ucrainean

imageResize (1)
Foto:PC: screenshot

Mai mulți ziariști ucraineni au creat pagina de internet YanukovychLeaks.org, pe care au început să publice documente ce au aparținut fostului președinte Viktor Ianukovici.

După cum explică autorii inițiativei pe noua pagină web, ce poate fi accesată în limbile ucraineană și engleză, circa 200 de dosare conținând mii de documente au fost scoase din lacul reședinței lui Ianukovici de la Mejigorie. Acesta din urmă le-a aruncat acolo în încercarea de a le distruge în grabă înainte de fugi, relevă AgerPress.

După descoperirea documentelor, un grup de ziariști și activiști și-a asumat sarcina sistematizării și investigării lor, pentru a putea fi publicate în mod ordonat. Ele includ, printre altele, facturi pentru construcția luxoasei reședințe, registre de contabilitate, acte privind donațiile oferite partidului de guvernământ, dar și dosarele unor ziariști și opozanți ai regimului considerați ‘periculoși’.

Până în prezent, pe site-ul nou creat au fost postate numai 374 de documente, puțin mai mult de 2% din tot ce s-a găsit în lacul reședinței, iar actele și fotografiile publicate au fost mai întâi supuse unui proces de uscare și restaurare.

colaj #diez
colaj #diez
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente