Magistraţii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţională modificarea Codului Fiscal prin care s-a permis redirecţionarea către organizaţiile necomerciale de utilitate publică şi instituţiile religioase a până la 2% din impozitul pe venit reţinut de la persoanele fizice.
Instanţa s-a pronunţat ca urmare a unei sesizări a Partidului Liberal, transmite IPN.
Deputaţii liberali au reclamat că amendamentul făcut la politica bugetar-fiscală nu a avut avizul Guvernului şi nu au fost identificate surse pentru a compensa pierderile pe care le vor avea cei din administraţia publică locală ca urmare a redecondiţionării unei părţi din sursele financiare din impozitul pe venit al persoanelor fizice.
Potrivit PL, prin modificările operate la Codul Fiscal, 40 de milioane de lei, din contribuţiile salariaţilor, s-ar fi utilizat pentru campania electorală a unor partide, prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale loiale acestora.
Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă şi fără căi de atac.