Cu mic, cu mare, îndrăgostiții de toate vârstele au fost așteptați la Yard Sale „Love Is In The Air” pentru a sărbători iubirea.
Mare aglomerație la Yard Sale-ul din acest weekend care, după 27 de ediții, poate fi declarat unul dintre cele mai tari evenimente care se organizează în oraș. Şi pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiților pe tarabele comercianților de cadouri s-a putut găsi cele mai diverse obiecte tematice, de la accesorii și suvenire hand-made până la dulciuri pentru toate poftele. Vizitatorii târgului au avut ocazia să cumpere cadouri plăcute celor pe care-i iubesc, fie acestea jumătățile lor, prieteni apropiați sau rude.
Totodată, îndrăgostiții au avut ocazia să se căsătorească pe loc. Ediția din această lună a avut și un scop caritabil: donații de haine groase și încălțări de iarnă care vor ajunge la oamenii străzii.