(foto) NASA a anunţat construirea celei mai mari rachete de pe Terra

nasa3
Foto:Conceptul de rachetă PC: NASA

Racheta va fi mult mai mare decât navetele spaţiale şi rachetele Saturn – folosite în programul „Apollo” în misiunile pe Lună – , care va fi utilizată pentru a transporta astronauţi pe planeta Marte.

NASA a publicat miercuri un set de fotografii cu noul ei lansator SLS (Space Launch System), care va fi capabil să transporte pe orbită încărcături de până la 130 de tone.

Potrivit Mediafax, noua rachetă va fi folosită pentru a transporta astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale şi pentru a-i ajuta pe oameni să exploreze limitele îndepărtate ale Sistemului Solar.

Specialiştii speră că noul vehicul spaţial va juca un rol important în misiunile spaţiale spre Marte cu echipaje umane la bord.

„Deşi mulţi oameni se gândesc la Space Launch System în termeni care ţin de explorarea umană, SLS ar putea avea aplicaţii mai largi în mult mai multe domenii, inclusiv în ştiinţa spaţială”, a declarat Steve Creech, asistent manager al departamentului de strategie şi parteneriat din cadrul NASA.

Sistemul de mărimi ale rachetelor PC: NASA
Sistemul de mărimi ale rachetelor PC: NASA

„Pentru misiunile spre alte planete, de exemplu, SLS ar putea face lucruri care în prezent sunt imposibil de realizat, precum trimiterea unei nave ştiinţifice mai mari, cu mai multe instrumente la bord, spre destinaţii mult mai îndepărtate, într-un timp de tranzitare redus „, a adăugat el.

Aflat încă în perioada de construcţie, Sistemul de Lansare Spaţială (SLS) al NASA va deveni cel mai puternic vehicul lansator din lume.

Conceput pentru misiunile de explorare a profunzimilor spaţiului şi cu echipaj uman la bord, inclusiv spre asteroizi şi spre Marte, SLS va avea zborul său inaugural în anul 2017.

Pentru acel prim zbor de testare, racheta va plasa o încărcătură de 77 tone pe orbita joasă a Terrei – o greutate de aproape trei ori mai mare decât încărcăturile transportate de navetele americane.

Zborul rachetei PC: NASA
Zborul rachetei PC: NASA

De acolo, SLS va evolua spre o configuraţie care va fi capabilă să transporte 143 de tone, o greutate mult mai mare decât aceea transportată vreodată de oricare altă rachetă

Cercetătorii şi inginerii de la NASA analizează posibilitatea de a obţine o serie de avantaje potenţiale prin lansarea de vehicule spaţiale robotizate de explorare a spaţiului îndepărtat, precum Europa Clipper, o misiune propusă spre unul dintre sateliţii îngheţaţi ai planetei Jupiter, la bordul rachetelor SLS, şi de a afla dacă această rachetă uriaşă ar putea să lanseze acel mic vehicul spaţial direct spre traiectoriile planetelor din Sistemul Solar, fără ca acesta să mai fie nevoit să se folosească de gravitaţia planetelor pentru a câştiga în viteză, reducând astfel timpul de tranzit în comparaţie cu timpul necesar vehiculelor de explorare lansate în perioada actuală.

În cazul Europa Clipper, de exemplu, timpul de tranzit va fi redus la mai puţin de jumătate în comparaţie cu timpul de care vehiculul ar fi avut nevoie să ajungă la destinaţie dacă ar fi trimis în spaţiu cu alte lansatoare.

„Odată cu lansarea navetelor spaţiale, de exemplu, am putut să lansăm misiuni precum aceea a telescopului spaţial Hubble, care era de mărimea unui autobuz. Odată cu lansarea SLS vom putea să transportăm o aeronavă chiar şi mai mare decât naveta care l-a transportat pe Hubble”, a adăugat Steve Creech.

„Space Launch System ar putea schimba complet regulile jocului în domeniul ştiinţei spaţiale”, a spus Reggie Alexander, manager al Advanced Concepts Office (ACO), un centru afiliat NASA.

„Pentru anumite misiuni, SLS va face ca ele să devină mult mai uşoare şi rapide. O misiune de revenire de pe Marte, de exemplu, va putea fi realizată cu o singură rachetă în loc de trei. Însă pentru alte destinaţii, SLS îţi va permite să faci anumite lucruri pe care înainte puteam doar să le visăm – să colectezi mostre din gheizerele de pe Enceladus, satelitul planetei Saturn”, a adăugat el.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente