Trei tineri , cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, intenționau să traverseze înot râul Prut, pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Aceștia au fost depistați chiar în momentul când se pregăteau să sară în apele râului de către polițiștii de frontieră.
Cazul a avut loc ieri, 14 ianuarie, în jurul orei 13.30. Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Brânza, în timpul desfășurării misiunii de supraveghere și control a hotarului, a observat pe malul Prutului trei copii care aveau un comportament agitat. În cadrul discuțiilor cu aceștia, polițiștii de frontieră au constatat că băieții erau în stare de ebrietate, fiind depistate la ei lucruri personale, produse alimentare și alcool. Minorii au relatat inspectorilor de frontieră despre planurile lor de a ajunge în Italia, recunoscând faptul că intenționau să treacă înot Prutul, în pofida temperaturii scăzute a apei și a sectorului extrem de riscant.
Din verificările preliminare s-a aflat că minorii locuiesc în diferite sate din raionul Cahul. Despre acest incident, polițiștii de frontieră au anunțat polițistul de sector, iar băieții au fost reîntorși părinților.
Cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de urmărire penală ai Poliției de Frontieră.