(infografic) Recordurile bune și mai puțin bune ale fiecărui raion din Moldova

raioane
Foto: În Cimișlia sunt cei mai puțini cititori la biblioteci PC: Adevărul Moldova

Un studiu realizat de specialiştii Biroului Naţional de Statistică, în perioada 2008 – 2012, arată cât de mari pot fi discrepanţele între raioane la capitolul dezvoltare social-economică şi situaţie demografică.

Cifrele făcute publice de Biroului Naţional de Statistică arată cum excelează unii moldoveni sau cum rămân codaşi atât la productivitatea muncii şi nivelul de salarizare, cât şi la educaţie, cultură, sănătate sau chiar criminalitate. De asemenea, ne arată unde sunt cele mai multe vaci mănoase, cele mai productive podgorii şi cine sunt grânarii ţării.

De la Nord la Sud

Briceni – produce 20% din toată recolta de legume din țară

Ocnița – cele mai mănoase vaci, 6.500 litri lapte pe an

Dondușeni – cota populației cu vârsta de peste 60 ani se apropie de 40%

Edineț – cele mai multe bovine, inclusiv vaci

Râșcani – găinile de aici dau cele mai multe ouă, 290 pe an

Drochia – grânarul țării și cel mai mare producător de sfeclă de zahăr

Soroca – cel mai mare producător de cașcaval din țară, circa 50% din total

Florești – cel mai mare producător de unt și brânză proaspătă

Șoldănești – raionul cu cea mai mică speranță de viață, durata medie a vieții e de 66,8 ani

Glodeni – locuitorii raionului cel mai bine asigurați cu cărți și reviste

Sângerei – elevii sunt cel mai prost asigurați cu acces la internet

Fălești – cele mai multe instituții culturale din țară, 64, dublu față de Chișinău

Rezina – raionul cu cele mai multe salarii din industrie

Telenești – femeile sunt mai plătite ca bărbații, salariile lor sunt cu 11% mai mari

Ungheni – locuitorii se adresează cel mai des la medic

Călărași – cel mai mare producător de vinuri

Orhei – cel mai populat raion și cele mai multe locuri pentru turiști

Dubăsari – funcționarii primesc cele mai mari salarii

Nisporeni – cea mai mică pensie

Strășeni – niciun loc de cazare pentru turiști

Criuleni – lider pe țară după infracționalitate

Hâncești – cel mai mare producător de paste făinoase

Ialoveni – cel mai dens populat raion pe țară, cu 127 locuitori la km²

Anenii noi – cea mai mare rată a divorțurilor

Căușeni – cea mai mică rată a invalidității

Cimișlia – cel mai mic număr de cititori în biblioteci

Leova – singurul raion unde numărul bărbaților este egal cu cel al femeilor

Ștefan Vodă – cele mai mici salarii din țară

Basarabeasca – în 2012 a fost înregistrat cel mai mare volum de deșeuri din țară

Cantemir – cel mai tânăr raion

UTA Găgăuzia – cel mai mare spor al populației

Cahul – cel mai mare producător de struguri din țară

Taraclia – produce 40% de coniac din țară

Recordurile raioanelor din Republica Moldova PC: Corneliu Comendant/Adevărul

Sursa: Adevărul

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
Mai citește
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente