A murit Ariel Sharon, prim-ministrul Israelului în perioada 2001 – 2006

Ariel-Sharon_2779091b
Foto:La început de 2014 starea lui Ariel Sharon s-a înrăutățit, apoi acesta s-a stins din viață pe 11 decembrie 2014 PC: telegraph.co.uk

Fostul premier israelian Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, relatează presa israeliană. Starea de sănătate a fostului premier continuase să se deterioreze în ultimele zile, fiind critică.

Potrivit Mediafax, Ariel Sharon, în vârstă de 85 de ani, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.

Sharon a decedat în Clinica Chaim Sheba din Tel Hashomer, în apropiere de Tel Aviv.

Ariel Sharon, care a fost în comă opt ani, este un bărbat care avea un plan grandios, acela de a fixa frontierele Israelului şi care ar fi putut influenţa conflictul israeliano-palestinian dacă şi-ar fi putut duce mandatul la bun sfârşit.

Sharon a ordonat evacuarea Fâşiei Gaza în 2005, după 38 de ani de ocupaţie, în timp ce nimeni înaintea lui nu a îndrăznit să se atingă de colonii.

Anterior, el a fost campionul colonizării. Dar, mai târziu, a ajuns la concluzia că Israelul trebuie să renunţe la păstrarea tuturor teritoriilor cucerite în timpul războiului din iunie 1967 dacă vrea să rămână un stat „evreu democratic”.

Unele dintre acţiunile sale au generat ura palestinienilor, oprobiul comunităţii internaţionale şi critici vehemente în Israel. Dar retragerea din Fâşia Gaza i-a adus laude.

Înaintea acestei decizii, el a fost un lider militar implacabil.

La îndemnul său, în timp ce era ministru al Apărării, Israelul se implică în 1982 într-o interminabilă şi dezastruoasă invazie a Libanului ce urmărea să îl alunge din această ţară pe Yasser Arafat, liderul istoric al palestinienilor.

O comisie de anchetă oficială va conchide că el este responsabil pentru că nu a prevăzut şi nu a împiedicat masacrele din taberele de refugiaţi palestinieni din Sabra şi Shatila din septembrie 1982, comise de o miliţie creştină aliată Israelului. El este constrâns să demisioneze.

Impulsiv, războinic şi cu un umor acid, el a închis uşa, în noiembrie 2005, Likud, unde era contestat pentru crearea partidului de centru Kadima şi pentru că plănuia alte retrageri din Cisiordania.

Născut din părinţi originari din Belarus, Ariel Sharon a demonstrat de-a lungul carierei sale în armată, unde a intrat la vârsta de 17 ani şi a fost de două rănit, un gust pronunţat pentru metodele expeditive.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente