Scoțian, încăpățânat și un mare fan al Republicii Moldova – John McKellar, persoana care a demonstrat că un ONG poate deveni creativ și ingenios atunci când vine vorba de evenimente fundraising. În viața lui John acum apar foarte multe schimbări, iar echipa #diez este sigură că va face față la toate!
#1 Care ar fi o lecție bună pe care ai învățat-o aici, în Moldova, din colaborările cu ONG-urile locale? Care este cea mai mare provocare peste care ai trecut?
John McKellar: Când am ajuns pentru prima oară aici, în octombrie 2010, oamenii de cele mai multe ori îmi spuneau că ”asta nu se poate face în Republica Moldova”, ori de câte ori sugeram o idee nouă. Lecția pe care am învățat-o într-adevăr a fost să ascult ce au de spus cei care ne susțin. Ne-am dat seama foarte repede că organizarea unei activități de strângere de fonduri, doar pentru că noi ne-am gândit că va fi o idee bună, nu este tocmai calea corectă. Am început să discutăm cu voluntarii, suporterii noștri și i-am întrebat: „Ce v-ați dori să facem?” Și am ascultat. De atunci, cerem feedback de la un grup anumit de suporteri după fiecare eveniment, pentru a afla ceea ce le-a plăcut sau mai puțin le-a fost interesant, ca să ținem cont de aceste detalii la evenimentele care urmează. Feedback-ul susținătorilor este foarte valoros, de aceea ne-am gândit să înființăm un Comitet de strângere de fonduri, alcătuit din moldoveni și străini, pentru a ne ajuta cu idei pentru evenimentul nostru principal de caritate balul HOSPICE Angelus.
#2 De unde vine inspirația pentru toate evenimentele pe care le organizați?
JMK: În Marea Britanie, strângerile de fonduri au devenit parte din rutina zilnică. Fiecare din noi întâlnește în stradă oameni cu boxe pentru donații sau acasă primește apeluri telefonice de la un ONG care solicită ajutor financiar. Aceste tehnici nu funcționează aici, în Moldova, de aceea am decis să venim cu strategii diferite. Am realizat că oamenii vor să participe la evenimente, doar dacă acestea sunt distractive. Astfel ne-am asigurat longevitate și durabilitate pentru munca noastră, iar oamenii continuă să se bucure de evenimentele noastre. Fie că este vorba de socializare cu alte persoane și testarea creierul, la Quiz-urile noastre lunare sau să asculți cum cântă Gândul Mâței la concertul nostru de caritate, chiar și atunci când concurezi la turneul de fotbal împotriva colaboratorilor de la diferite ambasade, am descoperit că oamenii sunt mult mai deschiși de a dona bani, dacă ești gata să le oferi ceva ce nu pot găsi în altă parte.
#3 Care este cea mai mare realizare profesională și personală în timpul celor trei ani petrecuți aici?
JMK: HOSPICE Angelus se bazează foarte mult pe donații, ca să poată în continuare să presteze servicii medicale gratuite, persoanelor din Republica Moldova, cu boli incurabile, în stadii terminale. Banii pe care-i adunăm pe tot parcursul anului de la evenimentele noastre vin de la oameni cu inimă mare și noi suntem foarte recunoscători că ei continuă să ne sprijine. Cu toate acestea, eu sunt motivat mereu ori de câte ori cineva necunoscut îmi spune ”da, eu am auzit de HOSPICE Angelus.” Viziunea noastră este de a asigura fiecare pacient, cu boli avansate și incurabile, cu grija noastră și singurul mod în care putem realiza acest lucru este să ne asigurăm că oamenii știu despre ceea ce facem și își dau seama de importanța serviciilor noastre. Acum suntem recunoscuți drept un serviciu esențial de către Ministerul Sănătății și primim sprijin financiar de la CNAM. Aceștia sunt pași mari pentru serviciile de îngrijire de tip hospice, ca eventual acestea să ajungă să fie disponibile la nivel național.
Personal, cea mai mare realizare a mea au fost cele trei maratoane din octombrie 2011 – două în București și unul în Cluj-Napoca. Înainte de a mă muta aici, nu puteam alerga după un autobuz, dar să alerg o distanță de maraton de trei ori, părea de-a dreptul imposibil de realizat pentru mine. În același timp, împreună cu alți voluntari de la HOSPICE, am reușit să adunăm prin participarea noastră 15.000 de euro pentru HOSPICE Angelus. Dar pentru mine a fost destul. Am spus că în cazul în care cineva mă vede vreodată că încalț o pereche de ghete, are permisiunea mea să mă împuște.
#4 Tu ești un străin care a venit la noi și face caritate. Povestește-ne dacă ai avut de a luptat cu stereotipuri și cum le-ai depășit?
JMK: La început a fost greu să merg și să mă întâlnesc cu oamenii și să încerc să-i conving să sprijine ONG-ul nostru. ”Fundraising” este cu siguranță un concept străin în Republica Moldova. Din experiența pe care am avut-o puteai să vezi că o mulțime de companii și persoane fizice, erau destul de sceptice și nu prea bine înțelegeau ce le cerem sau pur și simplu aveau o vădită neîncredere pentru ONG-uri. Respingerea este întotdeauna foarte greu de acceptat, dar fără să ceri, nu te miști nicăieri. Auzind cuvântul „nu” poate fi dificil. Pentru mine, a fi persistent este cheia. Doar pentru că cineva nu poate oferi timpul, efortul sau banii lor anul aceasta, nu înseamnă că ei nu o vor putea face în viitorul apropiat. Când vă întoarceți la oameni din nou și din nou, ei apreciază că îți pasă cu adevărat de ceea ce faci.
#5 Ce-l așteaptă pe John McKellar în viitor, după ce va lăsa în urmă Republica Moldova?
JMK: O să fie atât de greu să părăsesc acest loc după trei ani. Fiecare lună a fost marcată de dificultățile sale, dar am avut o mare oportunitate să lucrez cu echipa incredibilă de la HOSPICE Angelus și suporterii noștri. Nu voi fi prea departe de Moldova, deoarece am decis să mă mut la București. În ianuarie, împreună cu un alt britanic, Giovanni Quagllia, care a trăit la Chișinău pentru un an, vom crea un ONG numit ”Bridging The Gap”, care va face legătura dintre ONG-urile mici, care nu au prea multă experiență de strângere de fonduri sau management, cu întreprinderile mici și mijlocii. Este un moment emoționant, un oraș interesant și eu sunt într-adevăr nerăbdător să încep această nouă provocare.
#6 Whiskey sau vin moldovenesc?
JMK: Ușor – vinul moldovenesc. Chateau Vartely Traminer dacă e să fim mai specifici.
