Producția alcoolică va fi verificată și prin metoda organoleptică

alcool
Foto: Calitatea producției alcoolice va fi verificată și prin metoda organoleptică, PC: 2.bp.blogspot.com

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul ce prevede procedura de evaluare organoleptică a băuturilor alcoolice în cadrul Comisiei Centrale de Degustaţie.

Regulamentul prevede procedura de evaluare organoleptică a calităţii berii, a produselor pe bază de bere şi a producţiei alcoolice: alcool etilic, vodcă, brandy, distilate de altă origine decât cea viticolă, rachiuri, aperitive, balsamuri, lichioruri, băuturi slab alcoolice.

Comisia Centrală de Degustaţie va fi constituită din 21 de persoane. Selectarea membrilor se va face prin concurs, la care vor putea participa specialişti cu experienţă în domeniu de cel puţin cinci ani. Deciziile comisiei vor avea titlu de recomandare.

Astfel, pentru a determina calitatea băuturilor alcoolice, fiecare degustător va primi o fişă de analiză senzorială, pe care îşi va indica numele. Totodată, va trebui să noteze: aspectul (limpiditate, efervescenţă); culoarea; aroma (buchet); gustul și caracterul tipic al băuturii. La aprecierea calităţii mostrelor se va aplica o scară de zece puncte, unde pentru fiecare tip de băutură a fost stabilit un punctaj minim pe care trebuie să-l obţină.

De exemplu, pentru aprecierea calităţii berii scara va fi de 21 de puncte. Regulamentul mai prevede că ședinţele de degustare deschise se vor efectua la o masă comună la care se vor discuta şi caracteristicile mostrelor analizate. Mostrele vor fi însoţite de o informaţie succintă referitoare la tipul de produs şi la producător.

Cei care nu vor fi mulțumiți de decizia Comisiei o vor putea contestata în termen de cinci zile din data eliberării rezultatului solicitantului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente