A fost lansat brandul național al vinurilor moldovenești „Wine of Moldova”

photo 3
Foto:Brandul național al vinurilor moldovenești „Wine of Moldova”

Republica Moldova a lansat astăzi, 17 decembrie, brandul național al vinurilor moldovenești „Wine of Moldova”, autoritățile sperând că vor reuși astfel să asigure sporirea calității, dar și a consumului de vin pe plan intern și a exportului pe piețele externe.

Brandul, care a fost prezentat în premieră în timpul vizitei secretarului de stat american John Kerry la Chișinău, a fost lansat acum oficial.

IMG_8757

Logo-ul vinurilor moldovenești, selectat de sectorul viti-vinicol, reprezintă o barză, care ţine în cioc un strugure, ce reprezintă conturul teritoriului Republicii Moldova. Sloganul brandului de țară: „O legendă vie” sugerează că vinul Moldovei este un vin cu tradiții istorice, dar care este adaptat pieței moderne și așteptărilor actuale ale consumatorilor. „Venim cu un brand de ţară ca să promovăm vinurile noastre sub numele ţării şi să sporim astfel potenţialul de penetrare a pieţelor noi şi să valorificăm oportunitatea oferită de Uniunea Europeană. Am avut multe păreri despre cum trebuie să arate acest logo şi am insistat să nu fie pierdută legenda barzei promovată timp de 60 de ani. A fost păstrată legenda şi i s-a dat un strop de dinamism”, a spus ministrul agriculturii, Vasile Bumacov.

Conform programului, doar vinurile care vor corespunde unor standarde de calitate vor putea utiliza brandul de țară și vor fi promovate în cadrul programului.

photo 3

Implementarea programului „Wine of Moldova” ar putea contribui ca până în anul 2020 exporturile de vin să crească până la 200 de milioane de litri, creșterea exportului de vin îmbuteliat cu 50 mln de litri, să crească prețul mediu la export cu 15%, dar și să fie dublat consumul de vin îmbuteliat pe piața internă, a declarat directorul executiv al Oficiului Național al Viei și Vinului, Dumitru Munteanu.

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov a precizat că, fără o promovare bună pe plan extern, producătorii moldoveni nu se pot aștepta la exporturi mari.

photo 1

Lansarea internațională a brandului „Wine of Moldova” va avea loc în cadrul la expoziția internaționale ProWein 2014, care se va desfășura la Dusseldorf, Germania. O companie națională de promovare este planificată pentru primul trimestru al anului viitor.

Republica Moldova a exportat în primele 11 luni ale acestui an 120 de milioane de litri de vin, în valoare de 190 de milioane de dolari. Exportul a crescut cu 23%, iar principala destinație sunt câteva state din CSI. Este vorba în primul rând de Rusia, dar și de Ucraina, Belarus și Kazahstan. Cel mai mare consumator de vinuri moldovenești din UE este Polonia, urmată de Cehia și România.

La lansarea brandului au participat și ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Wiliam H.Moser, liderul PLDM, Vlad Filat și proprietarii ți directorii companiilor și asociațiilor vitivinicole.

Programul Brandul naţional al vinurilor moldoveneşti „Wine of Moldova” a fost lansat cu susţinerea proiectului USAID CEED II.

unnamed (1)

photo 3

photo 2

photo 5

photo 5

photo 4

photo 4

photo 5

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente