Un tânăr de 20 de ani a decedat, după ce microbuzul în care se afla s-a tamponat într-un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, un tânăr de 20 de ani se afla la volanul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, având la bord doi pasageri. Șoferul este suspectat că ar fi consumat băuturi alcoolice, ne informează Jurnal.md.
Circulând cu viteză excesivă prin centrul satului, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un stâlp de pe marginea carosabilului. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat.
Unul dintre pasageri a decedat pe loc, iar șoferul și celălalt pasager s-au ales cu leziuni corporale ușoare.
Poliția cercetează circumstanțele exacte ale producerii accidentului rutier.