Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua, în perioada 11 – 13 decembrie 2013, o vizită oficială în Canada, la invitația ministrului de Externe canadian, John Baird.
Aceasta este prima vizită pe dimensiunea bilaterală a unui ministru moldovean de Externe în Canada în istoria relațiilor moldo-canadiene, care au marcat anul trecut cea de-a 20-a aniversare.
În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei de la Chişinău va avea o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, după care ambii miniștri vor participa la ceremonia oficială de inaugurare a Ambasadei Republicii Moldova la Ottawa.
Pe parcursul aflării în Canada, demnitarul moldovean va avea întrevederi cu Speaker-ul Senatului, Noël Kinsella, ministrul pentru Comerț Internațional, Ed Fast, ministru al Cetăţeniei şi Imigraţiei, Chris Alexander, președinții Comisiilor pentru Afaceri Externe din ambele Camere ale Parlamentului şi va purta discuţii cu membrii Grupului de prietenie Canada-Moldova.
Programul vizitei în Canada include și o deplasare în orașul Montreal, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii moldovenilor din Quebec.
Totodată, oficialul moldovean va participa, în calitate de invitat special, la discuţii în cadrul unei mese rotunde, organizate de Universitatea Carleton din Ottawa, cu genericul „Moldova şi Parteneriatul Estic: Calea spre reformă”.