Administraţia SA „Apă-Canal Chişinău” atenţionează că circulația rutieră în centrul capitalei va fi restricționată de la sfârșitul acestei săptămâni și până pe 13 decembrie curent, în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de canalizare din bulevardul Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între străzile Tighina și Armenească.
Astfel, circulația pe bd. Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între străzile Ismail și Vasile Alecsandri va fi restricționată. Lucrările vor începe sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 00.00 și vor dura până pe data de 9 decembrie, ora 04.00, transportul fiind redirecționat pe străzile adiacente.
După finalizarea acestor lucrări, începând cu 9 decembrie curent și până pe 13 decembrie, la fel va fi închisă circulația traficului rutier pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și strada 31 august 1989.
În timpul efectuării lucrărilor de montare a rețelelor de canalizare circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:
Troleibuze de pe rutele nr. 1, 5, 8, 22 şi 28: în direcţia Gării – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile A. Şciusev, Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseele stabilite, iar în direcţia pieţei Dimitrie Cantemir – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev, Mihai Viteazul, Columna, H. Coandă, piaţa Dimitrie Cantemir şi în continuare pe traseele stabilite;
Troleibuzele de pe ruta nr. 4: în direcţia Gării – de pe str. A. Şciusev pe străzile Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseul stabilit, iar în direcţia opusă – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, A. Şciusev, Vasile Lupu şi în continuare pe traseul stabilit;
Itinerarul rutei nr. 2 se modifică după cum urmează: de la str. Gh. Asachi pe străzile Pan Halippa, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfanţ şi în continuare pe traseul stabilit;
Autobuzele de pe rutele nr. 3, 5, „A” şi 122: în direcţia Gării – de pe bd.Ştefan cel Mare şi Sfant pe străzile Vasile Alecsandri, Bucureşti, Ciuflea şi în continuare pe traseele stabilite, iar în direcţia pieţei Dimitrie Cantemir – de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt pe străzile Ciuflea, Bucureşti, Mihai Eminescu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfanţ şi în continuare pe traseele stabilite;
Itinerarul rutelor nr. 17 şi 46 se modifică după cum urmează: de pe bd.Ştefan cel Mare şi Sfant pe străzile Vasile Alecsandri, Bucureşti, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Ciuflea, Bucureşti, A. Puşkin, bd. Ştefan cel Mare şi Sfant şi în continuare pe traseele stabilite;
Itinerarul rutelor nr. 18 33 şi 44 se modifică după cum urmează: de pe str.Tighina pe străzile Columna, Ismail, bd. Ştefan cel Mare şi Sfant, Constantin Negruzzi şi în continuare pe traseele stabilite;
Itinerarul rutei nr. 11 se modifică după cum urmează: de pe str. Tighina pe străzile Columna, Ismail, Bucureşti, Mihai Eminescu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în continuare pe traseul stabilit.
Conducătorii auto sunt îndemnați să ocolească centrul capitalei și să se conformeze indicațiilor inspectorilor de patrulare, iar pietonii să respecte regulile de circulație și să traverseze strada doar în locurile permise.