Oficialul român va vizita Moldova în perioada 4-5 decembrie 2013, la invitația Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.
Potrivit unui comunicat de presă, Crin Antonescu va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului Igor Corman, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, Prim-ministrul Iurie Leancă. Președintele Senatului României va mai avea întrevederi cu deputații, ministrul educației și cu reprezentanții comunității științifice, urmată de o prelegere publică cu genericul „Uniunea Europeană – casa noastră comună”.
De asemenea, Președintele Senatului României Crin Antonescu va face o donație de calculatoare pentru școlile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman și Președintele Senatului României, Crin Antonescu vor susține un briefing comun de presă miercuri, 4 decembrie 2013, ora 12.50, la Reședința de Stat.
Din componența delegației care îl va însoți pe Crin Antonescu fac parte Florin Constantinescu, Vicepreședintele Senatului, Florin Alexe, deputat în cadrul Camerei Deputaților a Parlamentului României, Dan Mihalache, Secretar general adjunct al Senatului, Nicoleta Nicolae-Ioana, Director general al Cancelariei Președintelui Senatului.
Reamintim că Crin Antonescu este președintele Partidului Național Liberal (PNL) și a fost candidatul propus de această formațiune politică la alegerile prezidențiale din România (2009).