Discursul Președintelui Parlamentului Igor Corman la Vilnius

corman2
Foto:PC: Tribuna.md , Igor Corman Președintele Parlamentului

„Noi înțelegem că Politica Europeană de Vecinătate este una evolutivă. Astăzi, Republica Moldova este pregătită pentru a merge mai departe în atingerea scopului său final – integrarea economică și asocierea politică cu Uniunea Europeană”, a declarat Igor Corman

Președintele Parlamentului Igor Corman a vorbit astăzi la Vilnius despre evoluțiile înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării în UE și implementarea agendei europene în perioada următoare.

„Integrarea europeană este un proces continuu, nu doar un rezultat. Cunoaștem faptul că va fi nevoie de un efort mai mare din partea Parlamentului și a instituțiilor din sectorul public și privat pentru integrarea economică și asocierea politică deplină și, într-un final, aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Igor Corman potrivit unui comunicat de presă.

„Trebuie și vom continua să avem o colaborare strânsă cu vecinii noștri din Est. Asocierea cu Uniunea Europeană și, totodată, continuarea cooperării cu partenerii tradiționali din Est nu se exclud reciproc. O Moldovă stabilă și puternică din punct de vedere economic va fi în stare să înțeleagă, să respecte interesele altora”, a concis Igor Corman.

Igor Corman și-a încheiat vizita la Vilnius, urmând să participe în seara zilei de astăzi la Consiliul Adunării Interparlamentare a CSI, după care se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Narîșkin.

Taguri: #igor corman
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente