(foto) Bradul de Crăciun a fost instalat în centrul Chișinăului

photo 3
Foto:Bradul de Crăciun a fost instalat. Urmează ca acesta să fie decorat iar duminică, de 1 decembrie să-i fie aprinse luminițele

Municipalitatea a instalat astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale bradul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Copacul are în jur de 18 metri înălțime şi a fost crescut în grădina unui locuitor al satului Coşerniţa, din raionul Criuleni, timp de 40 de ani. Costul copacului este de circa 15 mii de lei, iar pentru transportarea şi împodobirea acestuia Primăria va mai cheltui 15 mii de lei. Iniţial municipalitatea a pus ochiul pe un brad de 16 metri din raionul Orhei, dar într-un final a făcut alegerea pentru pomul mai înalt din raionul Criuleni.

Bradul a fost adus în Chișinău din raionul Criuleni
Bradul a fost adus în Chișinău din raionul Criuleni
photo 2
Bradul a fost adus în Chișinău din raionul Criuleni

Reamintim că anterior șeful întreprinderii municipale „Lumteh”, Nicolae Verejco, a spus că în acest an iluminatul decorativ în perioada sărbătorilor de iarnă va fi extins pe încă 27 de străzi. Lucrările de montare a instalaţiilor sunt în toi şi urmează să se încheie până la sfârşitul lunii noiembrie. În total 100 de străzi din capitală vor fi iluminate decorativ în perioada 1 decembrie-14 ianuarie.

Nicolae Verejco a mai spus că iluminatul decorativ din centrul capitalei va fi cu totul deosebit, iar doritorii să vadă surpriza pregătită de către municipalitate pot veni în seara zilei de 1 decembrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale, când se va da startul sărbătorilor de iarnă.

PC: IPN
Bradul instalat iarna trecută în PMAN PC: IPN
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente