Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a asistat la concertul susținut de Carla Bruni joi seară în orașul Longjumeau, la sud de Paris, al doilea din turneul în care fostul model își prezintă cel de-al patrulea și ultimul disc, „Little French Songs”.
„Sunt fan al Carlei Bruni. Asta-i tot”, a declarat Sarkozy pentru „Europe 1” și „RTL”, încercând să îndepărteze de propria sa persoană interesul mediatic. ‘Mi-ar plăcea să pot merge la toate concertele. Nu va fi posibil, însă de câte ori voi putea, voi merge să o susțin’, a adăugat fostul președinte, care a fost aplaudat de susținători ai Uniunii pentru o Mișcare Populară (UMP).
Noul album al Carlei Bruni apare după ‘Quelqu’un m’a dit’, „No Promises” și „Comme si de rien n’était”, potrivit aceleiași surse.