Astăzi, 13 noiembrie 2013, Ministerul Educației a lansat dezbaterile publice pe proiectul Codului Educației. În cadrul unei mese rotunde au fost prezentate principalele elemente noi aduse de această inițiativă legislativă esențială pentru sistemul de învățământ din Republica Moldova.
Proiectul Codului Educației este menit să contribuie la implementarea Strategiei Educația 2020 și vine cu o abordare consecventă a problemelor de acces, relevanță și calitate identificate în Strategie. Printre elementele noi importante prevăzute de proiectul Codului Educației se numără:
# Drepturi și garanții sociale pentru cadrele didactice, inclusiv dreptul la salariu de debut în activitatea didactică, egal cu salariul mediu pe economie prognozat. De asemenea, sunt prevăzute facilități pentru cadrele didactice care activează în mediul rural.
# Consolidarea autonomiei instituțiilor de învățământ, dar și a responsabilității publice a acestora, prin crearea unor organe colective de conducere și administrare. La nivelul învățământului superior, va fi creat Consiliul de Dezvoltare Strategică și Instituțională, iar la nivelul învățământului general – Consiliul de Administrație al instituției de învățământ.
# Schimbarea sistemului de notare în învățământul primar prin utilizarea descriptorilor.
# Introducerea unui capitol nou cu privire la educația incluzivă.
# Noi finalități educaționale, inclusiv formarea competenței de a învăța pe parcursul întregii vieți, dezvoltarea competenței de comunicare eficientă în cel puțin două limbi de circulație internațională, din care una este limba engleză, și formarea abilităților antreprenoriale.
# Creșterea duratei învățământului obligatoriu până la vârsta de 18 ani, începând cu anul 2018.
# Structuri noi de evaluare și asigurare a calității studiilor pe diferite trepte, cum ar fi Inspectoratul Școlar Național și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional.
La eveniment au participat Maia Sandu, ministrul Educației, viceminiștrii Liliana Nicolaescu-Onofrei, Loretta Handrabura și Igor Grosu, precum și experți în educație și reprezentanți ai instituțiilor de învățămînt.