INP va supraveghea ordinea publică și securitatea circulației rutiere pe parcursul evenimentelor de duminică.
INP va supraveghea ordinea publică și securitatea circulației rutiere pe parcursul evenimentelor de duminică
La 03 noiembrie curent, începând cu ora 10.00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău vor avea loc manifestații pentru susţinerea cursului european.
Astfel, începînd cu ora 09.30, participanţii la manifestaţie se vor deplasa spre PMAN, pe următoarele trasee:
– Circ – bd. Grigore Vieru – str. Cosmonauţilor – str. Mitropolitul Bănulescu Bodoni– Piața Marii Adunări Naționale;
– Complexul memorial „Eternitate” – str. Pan Halippa – șoseaua Hîncești – str. Alexei Mateevici – str. Alexandr Pușkin- PMAN;
– Academia de Ştiinţe a Moldovei – bd. Ştefan cel Mare și Sfânt – Piața Marii Adunări Naționale;
– Universitatea „Ion Creangă” – bd. Ştefan cel Mare și Sfânt – Piața Marii Adunări Naționale.
Pe durata deplasării coloanelor, pe arterele sus-menționate va fi sistată circulația rutieră.
INP recomandă persoanelor care vor veni din raioanele republicii să participe la manifestații, să parcheze transportul pe următoarele locații:
1. Transportul ce se va deplasa din zona nord a țării, va parca în preajma Circului;
2. Transportul ce va veni din zona de sud- în preajma Complexului memorial „Eternitate”;
3. Transportul ce se va deplasa din zona de est, va parca în preajma Academiei de Științe a Moldovei;
4. Transportul ce va veni din vestul republicii, va parca în preajma Universității „Ion Creangă”.
Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă cetățenii să se comporte adecvat în locurile publice. Recomandăm conducătorilor auto să evite centrul Chișinăului și străzile pe care se vor desfășura manifestațiile, să parcheze automobilele doar în locuri autorizate și să se conformeze indicațiilor inspectorilor de patrulare, iar pietonii sa respecte regulile de circulație și să traverseze strada doar în locurile permise