Universitatea de Stat din Moldova nu e astăzi cea care a fost odată și asta nu în sensul rău al cuvântului. S-au făcut multe modificări și toate în folosul studenților, spune administrația.
În acest sens, dacă nu ai fost de mult pe la Universitatea de Stat din Moldova, atunci când vei intra la în blocul central la parter ai putea spune „Wow!”. Este de-a dreptul impresionant cum s-a schimbat holul universitar.
Pereții au devenit mai veseli, fiind vopsiți de aceasta dată în alb și pictați cu pensula. Imaginile vesele de pe pereți parca ar vrea în fiecare dimineață să îți facă ziua mai bună și testările ce va trebui să le susții nu atât de înspăimântătoare. Uneori, imaginile ne sugerează chiar și ce să facem: „Să luăm cartea în mână și să învățăm!”. Florile vii, mobila moale acoperită cu piele, dau o aură nouă universității, cu totul diferită de cea cu care erau obișnuiți părinții noștri.
O a doua schimbare impresionantă este lupta cu viciul fumatului. În acest sens, au fost delimitate două spații: unul pentru nefumători și unul pentru fumători departe hăt-colo. Cei care nu fumează pot să stea la pauze mult mai aproape de intrare decât ceilalți. În timpul recreației de 15 minute, în fața Universității de Stat vei vedea și două sau trei doamne drăguțe care vor îndemna tinerii fumători să plece să fumeze în spațiul destinat lor.
Bune sau rele, vă rămâne vouă să apreciați cum sunt schimbările, dar până atunci urmăriți dovezile adunate de #diez. Dacă vreți să aflați mai multe, faceți-i USM-ului o vizită în săptămâna care vine.